despre perioada in care logodnicul ei a fost arestat
Bianca Brad a trecut în urmă cu ceva vreme de la extraz la agonie, atunci când logodnicul său, Aurel Frăţilă, a fost reţinut timp de un an şi jumătate de către autorităţile din Statele Unite ale Americii. Duminică, la emisiunea “Dincolo de aparenţe”, difuzată de Antena Stars, de la ora 13.00, vedeta vorbeşte cu lacrimi în ochi despre perioada grea prin care a trecut. Pentru invitata Florentinei Fântânaru vestea că iubitul ei va fi închis a căzut ca un trăsnet: “Sunt femei care abandonează lupta şi iubirea, care-şi reneagă trecutul. Dar eu n-am făcut asta, să renegi este o greşeală, trebuie să -ţi asumi viaţa”. Cu toate că relaţia a avut de suferit, Bianca recunoaşte că legătura dintre ea şi Aurel este acum mai puternică ca niciodată. “Voiam să ne despărţim, s-a întâmplat ce s-a întâmplat, am fost despărţiti un an şi jumătate, iar în acest interval n-am căutat altă iubire. După 11 ani de relaţie şi când totul ţi se dă peste cap, întâlnirile erau ultimul lucru la care m-am gândit. Eu cu Aurel suntem făcuţi să fim împreună”.
Momentul revederii după aproape doi ani în care nu s-au văzut a fost unul extrem de emoţionat: “Am plâns de nu mă puteam opri. Când l-am văzut era foarte slab – slăbise aproape 20 de kilograme poate chiar mai mult – dar eu am fost pur şi simplu copleşită de reîntâlnire”, spune Bianca. Şi băiatului lor, Luca, i-a fost greu fără tătăl său, dar ei au păstrat tot timpul legătura prin telefon. “Reîntâlnirea dintre cei doi a decurs bine, l-am pregătit delicat, dar fără să-l încarc. Am vrut să nu fie şocul prea puternic”, declară invitata de la “Dincolo de aparenţe”.
Cum se desfăşoară acum viaţa în familia lor, dar şi cum au reacţionat prietenii atunci când Biancăi i-a fost greu, telespectatorii vor afla duminică, de la ora 13.00, la “Dincolo de aparente”, emisiunea difuzată de Antena Stars.