TVR transmite în direct editia de vara a Campionatului Mondial de Biatlon
27 de naţiuni în competiţia de la Cheile Grădiştei, ce poate fi urmărită în direct, în acest weekend, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+. Sâmbătă, 29 august, transmisiunile încep la orele 14.30 şi 16.30, iar duminică, 30 august – de la 14.30 şi 15.45.
Pentru prima dată în istoria sporturilor de iarnă, România organizează un campionat mondial pentru seniori. Chiar dacă e o ediţie de vară şi sportivii au înlocuit schiurile cu rolele, sportul e la fel de spectaculos şi are aceleaşi reguli cu cel desfăşurat iarna. Telespectatorii TVR 1, TVR HD şi cei care urmăresc programele Televiziunii Române online, pe www.tvrplus.ro, vor putea vedea în direct evenimentul desfăşurat în cea mai modernă bază sportivă pentru sporturile de iarnă din România, cea de la Cheile Grădiştei. Pentru amatorii acestor sporturi, Alina Alexoi şi Sorin Hobana vor comenta de la faţa locului transmisiunile live, sâmbătă, 29 august, de la orele 14.30 şi 16.30, respectiv duminică, 30 august, de la 14.30 şi 15.45.
Elita biatlonului mondial, dar şi juniorii care îşi doresc să câştige experienţă şi să-şi facă un nume în această disciplină vor veni în ţara noastră în acest ultim weekend al verii. 26 de naţiuni, plus România, ţara gazdă, sunt prezente încă de vineri, la întrecerea care are cinci probe: ştafetă mixtă (două fete, doi băieţi), sprint feminin, sprint masculin, pursuit (urmărire) feminin şi pursuit masculin. TVR va transmite sâmbătă şi duminică întrecerile seniorilor la sprint şi urmărire, cele mai spectaculoase dintre probe.
„România este reprezentată la seniori, la această întrecere, de Eva Tofalvi, Luminiţa Pişcoran, Reka Ferencz, Ioana Cristea, Alexandra Grigoroşcuţă şi Diana Salman, respectiv Cornel Puchianu, George Buta, Remus Faur, Gheorghe Pop, Marcel Dănilă şi Denis Şerban. Cele mai puternice adversare pentru echipa tricoloră vor fi formaţiile din Ukraina, cu Valj Semerenko în prim plan – campioana olimpică la Sochi cu ştafeta feminină, Polonia, cu fosta campioană mondială pe role Krystyna Guzik, dar şi naţiunile cu mare tradiţie în biatlon: Germania, Belarus, Slovenia sau Slovacia”, ne pune în temă Alina Alexoi.
România deţine până în prezent doar două medalii câştigate la seniori în istoria acestei discipline. Luminiţa Pişcoran a obţinut anul acesta titlul european, iar Gheorghe Gârniţă, actualmente antrenor coordonator, a luat argint mondial în 1974. Amândoi se vor afla la Cheile Grădiştei în acest final de săptămână – ea va concura, el, în postura de antrenor.
Eva Tofalvi este însă cel mai cunoscut nume din acest sport în România şi singura câştigătoare a unei etape de Cupă Mondială din istorie – în 2009, la Hochfilzen, în Austria. Eva a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, din 1998 şi până în 2014. La Mondialele de biatlon pe role are un loc 4 în palmares. Dacă ediţia de vară a Campionatului Mondial de Biatlon 2015 îi va aduce şi o mult râvnită medalie vom vedea urmărind transmisiunile directe de la TVR 1, TVR HD sau TVR+, sâmbătă, de la 14.30 şi 16.30, respectiv duminică, de la 14.30 şi 15.45.