ca prima data cand i-a gatit mamei lui aceasta a izbucnit in plans: “mama plangea si manca, manca si plangea”
Chef Florin Dumitrescu, juratul de la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătărilor”, trece sâmbătă, de la ora 13.00, “Dincolo de aparenţe”, la Antena Stars.
Juratul povesteşte că la 18 ani a luat singur viaţa în piept şi a plecat în Italia, să muncească. Un an mai târziu, timp în care nu şi-a mai văzut deloc părinţii, aceştia i-au făcut o surpriză şi au mers în vizită fără să-l anunţe: “De Crăciun, mama şi tata au venit la mine. M-am trezit cu ei în bucătăria restaurantului în care lucram. Am fost surprins pentru că îi ştiam acasă”, spune el şi completează “când au venit să mănânce la restaurant, a fost momentul în care am simţit că i-am impresionat. Ţin minte că am făcut un desert cu ananas prăjit în unt, flambat în coniac şi caramel, cu sos de fructe şi o bezea îngheţată. Şi când i-am pus farfuria în faţă, maica-mea a plâns. Afară era urât şi rece, şi atmosfera din restaurant era plăcută şi maică-mea plângea şi mânca, plângea şi mânca. Atunci a fost prima dată când am impresionat-o până la lacrimi”.
“Ţi-ai băgat vreodată nasul în oalele mamei?” a fost curioasă să afle Florentina Fântânaru, gazda emisiunii. “Nu prea am avut curaj trebuie să recunosc. Mama găteşte extraordinar, face o ciorbă cu multe legume proaspete şi verdeaţă şi îmi trecea răceala pe loc”, spune chef Florin Dumitrescu.
Care este mâncarea lui preferată, dar şi în câte feluri se poate tăia ceapa, telespectatorii Antenei Stars vor afla sâmbătă, de la ora 13.00, la “Dincolo de aparenţe”, cu Florentina Fântânaru.