În această lună, liderul pe piața produselor bio, compania Life Care aniversează 15 ani de când a fost fondată de frații Onețiu, Cristian și Dănuț, 15 ani în care businessul s-a dezvoltat în peste 25 de țări europene, dar și pe piețele din state non UE, ca Turcia și Statele Unite ale Americii și a adunat o comunitate de 5 milioane de oameni în întreaga Europă. Ceea ce astăzi a devenit cel mai mare business de vânzări directe din sud-estul Europei,
Life Care a pornit, după cum spune antreprenorul și business mentorul Cristian Onețiu, de la 2 angajați și o investiție de 300.000 euro și a ajuns la 58 angajați, o echipă de management autonomă de peste 5 ani și un număr de 50.000 de oameni care sunt distribuitori direcți și ambasadori de brand, în același timp.
Gabriel Dumitru, CEO Life Care declară că, fără îndoială, acesta este anul cu o aniversare aparte, mai ales în contextul creat de pandemie, care a adus mai multe situații neprevăzute.
„Pe lângă provocările pe care le-am întâmpinat de-a lungul acestor ani, pe lângă momentele în care ne-am reinventat atât la nivel de produse, cât și de servicii, aniversăm acești 15 ani într-un context total atipic. Anul 2020 este ceva cu care nu ne-am mai confruntat niciodată și, dacă la începutul pandemiei am trecut printr-o reorganizare a activității, astfel încât să respectăm normele impuse de autorități, am ajuns, după mai bine de 5 luni să putem spune că acesta este cel mai bun an al nostru, cel puțin din ultimii cinci. Creșterea este sănătoasă, aș spune că este la fel ca produsele noastre”.
Astfel, printr-un bilanț realizat în această perioadă, Gabriel Dumitru spune că există mai mulți factori care au contribuit la stabilitatea și mai ales la creșterea companiei, într-o perioadă deloc ușoară din punct de vedere economic pentru multe sectoare de activitate. Pe lângă profilul businessului, calitatea și varietatea produselor, Life Care se bazează pe o comunitate numeroasă de clienți fideli încă din primul an și până în prezent. În plus, precizează CEO-ul Life Care, au contat foarte mult deciziile rapid luate și implementate chiar din luna martie a acestui an. „Aveam deja un model de afacere foarte adaptat vremurilor, cu ideale: o gamă de peste 300 de produse bio, naturale și vegane grupate în mai multe arii importante: sănătate și imunitate, slăbire și detoxifiere, frumusețe și îngrijire personală, îngrijirea casei, nutriție și sport, educație și dezvoltare personală, bani și antreprenoriat, practic șapte arii esențiale în nevoile umane. Aveam, de asemenea, posibilitatea de comandă online/call center și distribuție door-to-door oriunde în Uniunea Europeană. Însă am avut temeri legate de lanțul de aprovizionare, așa că ne-am mișcat rapid și am mărit stocurile. Ne-am adaptat cu toții într-un timp foarte scurt, astfel că echipa a funcționat ireproșabil, mulți de acasă. Cuvântul cel mai important în această jumătate de an a fost online, deja parte integrantă a businessului. Astfel am reușit să livram în toată Europa, chiar și în zone relativ închise la vremea aceea: Italia și Spania.”
Pe lângă acest aspect, Gabriel Dumitru spune că, din a doua parte a lunii martie, echipa Life Care a luat decizia de a ajuta cât mai mult, astfel încât au fost create promoții speciale, dar și recomandări pentru produsele de imunitate, la care exista oricum o cerere mare și înainte. „Ele s-ar fi vândut cu certitudine, dar am luat în considerare și faptul că poate veniturile multor clienți vor scădea. Și ne-am dorit să oferim, astfel încât, chiar dacă cererea a crescut, noi în loc să creștem prețurile la acele produse, aproape că le-am înjumătățit. A fost forma noastră de contribuție pentru toți clienții noștri, cât și pentru prietenii și familia lor. Ne-am dorit să fim prezenți alături de oameni și să încurajăm, inclusiv prin recomandări personalizate”.
Această decizie a adus, pe lângă o creștere a cererii deja existente, și o creștere de 25% a comunității, la nivel de noi clienți, în șase luni, și la vânzări care au depășit cu un procent de 17% anul 2019. Cu precădere luna iunie 2020, în care s-au înregistrat vânzări cu 30% mai mari față de iunie 2019.
Și aniversarea celor 15 ani se încadrează în normele speciale ale acestei perioade, astfel că „de data aceasta nu ne-am întâlnit să sărbătorim, însă cu atât mai mult această perioadă ne-a apropiat, la nivelul comunității. Pentru mine este un moment în care mă opresc un pic și revăd cu drag călătoria frumoasă cu toți cei alături de care am crescut și privesc cu cu recunoștință tot ce am creat împreună. Special pentru toți cei care ne sunt echipă, clienți, ambasadori de brand avem pregătite pe toată durata lunii iulie surprize, promoții și cadouri. Le mulțumim din suflet tuturor personalităților care ne-au făcut urări atât de frumoase în clipul nostru aniversar, pe care îl puteți vedea pe canalul nostru de YouTube”, încheie Gabriel Dumitru.