Programul Active Citizens Fund România lansează 8 apeluri de proiecte în valoare totală de 26.493.800 Euro, pentru organizațiile neguvernamentale din România, ca parte a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021.
Cele 8 apeluri de proiecte contribuie la obiectivul general al programului, acela de a consolida societatea civilă şi cetăţenia activă şi de a creşte capacitatea grupurilor vulnerabile. În acelaşi timp, apelurile publicate azi urmăresc consolidarea relaţiilor bilaterale cu organizaţii din Statele Donatoare: Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Active Citizens Fund România îşi afirmă astfel sprijinul pentru proiecte care contribuie la consolidarea culturii democratice a cetăţenilor, conştientizarea civică, protejarea drepturilor omului şi promovarea tratamentului egal. Sunt încurajate demersuri ale organizaţiilor neguvernamentale pentru promovarea implicării cetăţenilor în procesul decizional la nivel naţional și local şi pentru incluziunea grupurilor vulnerabile.
Apelurile lansate azi acoperă o arie largă de domenii și activități, astfel:
Apel #1 – Participare civică în zone insuficient deservite
Apel #2 – Educaţie şi implicare civică
Apel #3 – Activism civic și advocacy
Apel #4 – Conştientizare privind drepturile omului şi tratament egal
Apel #5 – Sprijin strategic pentru drepturile omului şi tratament egal
Apel #6 – Mobilizarea grupurilor vulnerabile din zone insuficient deservite
Apel #7 – Acţiuni de advocacy pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile
Apel #8 – Dezvoltarea comunităților rurale interetnice.
O atenţie specială va fi acordată unor domenii considerate de importanță majoră în România: mediu și schimbări climatice; egalitate de gen și violență bazată pe gen; combaterea încălcării drepturilor omului şi a discriminării romilor; creşterea capacităţii şi incluziunea romilor.
Solicitanţii eligibili sunt exclusiv organizațiile neguvernamentale și non-profit (ONG) înfiinţate legal în România. Este puternic încurajat parteneriatul atât cu alte organizații neguvernamentale (care pot fi din acelaşi domeniu de activitate sau din alte domenii complementare), cât şi cu alţi stakeholderi (autorităţi locale sau centrale, companii, alte entităţi publice sau private). De asemenea, este încurajat parteneriatul cu entităţi din statele donatoare.
Bugetul total al celor 8 apeluri este de 26.493.800 Euro. Finanțarea proiectelor se va acorda sub formă de grant (finanţare nerambursabilă), în urma unui proces de selecţie. În cadrul programului sunt disponibile mai multe tipuri de granturi, cu valori cuprinse între 5.000 şi 250.000 Euro.
Procesul de aplicare se va deschide în data de 9 ianuarie 2020 și va avea loc exclusiv online, pe o platformă dedicată. Există diferite termene limită pentru aplicare, în funcție de fiecare apel, cel mai apropiat dintre acestea fiind 11 martie 2020.
Detalii suplimentare despre fiecare apel, precum și despre program sunt disponibile pe pagina web www.activecitizensfund.ro/apeluri. Pentru a ușura selectarea celui mai potrivit apel, Operatorul de Fond a realizat o hartă a apelurilor, disponibilă la www.activecitizensfund.ro/harta-apelurilor.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021. Obiectivul general al granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societăţii civile și a cetățeniei active şi creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 Euro, programul va urmări dezvoltarea pe termen lung a sustenabilităţii și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Pentru mai multe informații, accesați www.activecitizensfund.ro.