KRUK International, companie de top pe piaţa colectării de creanţe din România şi lider pe piaţa de profil din Polonia a iniţiat o campanie educaţională „Datoria Mea” care va începe în luna Septembrie a.c. şi a ales să lucreze pentru serviciile media cu echipa Brand Connection România.
Decizia a fost luată în urma licitaţiei de media organizate în perioada iulie – august 2011, la care au mai participat patru agenţii specializate.
„Am lucrat cu mare placere pentru această licitaţie. Fiind un domeniu nou, tema a fost incitantă şi ne-a motivat să venim cu un plan de comunicare integrat şi o soluţie strategică de media cu care suntem convinşi că vom atinge obiectivele menţionate în brieful de pitch”, spune Ileana Tomescu, Managing Partner Brand Connection.
Brand Connection va asigura servicii complete de media: strategie, planificare, cumpărare, cercetare pentru întreaga campanie.
„Înţelegerea serviciilor pe care le oferim şi soluţia strategică propusă de Brand Connection i-a recomandat ca partener pentru gestionarea campaniei de media pe care o vom lansa în această toamnă”, declară Isabela Iacob, Director General al KRUK International.
Echipa dedicată proiectelor este formată din Andreea Boniş (Account Director), Sorin Focşănianu (Media Planner & Researcher); Valentina Chirică (Media Planner); Ruxandra Stan (Buying Manager), din partea Brand Connection.
Despre KRUK International
Compania KRUK International S.R.L. a fost înfiinţată în anul 2007 de Grupul KRUK – liderul pieţei de management al creanţelor comerciale din Polonia. Compania este specializată în managementul integrat al creanţelor, având clienţi atât din sectorul financiar, cât şi companii. KRUK International a dezvoltat activităţi de colectare a creanţelor bancare ale companiilor de intermediere a creditelor, companiilor de asigurări şi leasing, operatorilor de telefonie fixă şi mobilă, cât şi ale companiilor de distribuţie a bunurilor de larg consum. Compania este de asemenea un jucător important pe piaţa achiziţiei de portofolii de creanţe, în special de la bănci.
Despre Brand Connection
Brand Connection este o reţea europeană de agenţii media full-service. Înfiinţată în 2004, agenţia din România face parte din grupul Lowe, alături de Initiative, Lowe&Partners, GolinHarris Bucureşti, HyperActive şi Medic One şi oferă întreg spectrul de servicii media: strategie, planificare, cercetare şi cumpărare de media.
Brand Connection România are o echipă formată din profesionişti cu experienţă în domeniul media. Portofoliul agenţiei include companii precum: Angelini Pharmaceuticals, Labormed Pharma, Porsche Inter Auto Romania, ProCredit Bank, Lilly, La Redoute, Titan, Teva, The AD Store (Auchan, Kiabi, Patria Credit), Militari Shopping Center.