Kraft Foods lansează pe piaţa din România biscuiţii Belvita Start, concepuţi special pentru micul dejun.
Fabricaţi din ingrediente atent selecţionate, bogaţi în cereale, biscuiţii Belvita Start sunt o sursă de fibre, vitamine şi minerale. S-a demonstrat că, atunci când sunt consumaţi ca parte a unui mic dejun echilibrat, ei eliberează treptat carbohidraţi timp de 4 ore* şi te menţin în formă toată dimineaţa.
“Belvita Start sunt o alternativă deliciosă la opţiunile actuale pentru micul dejun, fiind disponibili în pachete de câte patru biscuiţi ambalaţi individual – asigurându-se astfel controlul porţiilor consumate – de care te poţi bucura oriunde, la birou, în masină sau în parc”, spune Maria Burnuz, Brand Coordinator Biscuits.
Lansarea Belvita Start completează portofoliul de biscuiţi al Kraft Foods România şi în acelaşi timp conduce la creşterea acestei categorii. Succesul înregistrat pe piaţa europeană** demonstrează potenţialul pentru biscuiţii destinaţi micului dejun şi pe piaţa noastră. Consumatorul român, la rândul lui, este şi el în căutare de o alternativă la îndemână pentru micul dejun.
Conform studiului Omnibus*** 25% dintre români iau micul dejun mai rar de o dată pe săptămână iar aceştia sunt în mod special tinerii cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani. Majoritatea dintre ei invocă lipsa de timp sau faptul că nu pot mânca la o oră atât de matinală. De asemenea, pentru aproape 2 români din 10 micul dejun ar putea fi servit şi la locul de muncă. Românii au descris micul dejun ideal ca având în componenţa sa lapte, fructe şi legume, dar şi alte produse lactate şi cereale.
"Micul dejun este cea mai importantă masă, deoarece trebuie să asigure cel puţin un sfert din caloriile necesare zilnic”, menţionează Prof. Dr. Gabriela Radulian, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, în cadrul Institutului Naţional de Diabet “Prof. Dr. N. Paulescu”.
"Combinaţia ingredientelor special selectate, supuse unui proces atent de coacere, la o temperatură controlată duc la obţinerea unui biscuit cu index glicemic scăzut, care asigură eliberarea treptată a carbohidraţilor timp de 4 ore. În plus, biscuiţii nu conţin coloranţi sau conservanţi", spune Maria Burnuz, Brand Coordinator Biscuits.
Lansarea Belvita Start este susţinută printr-o campanie de comunicare integrată ce include: TV, radio, on-line, print, panotaj stradal, activităţi în cadrul magazinelor, precum şi o campanie amplă de sampling, în principalele 10 oraşe din România.
Biscuiţii Belvita Start sunt disponibili pe piaţa din România în trei variante de arome:
· 4 Cereale şi Lapte – conţine lapte şi 4 tipuri de cereale: grâu, secară, orz şi ovăz
· Cereale şi Fructe – conţine fructe uscate delicioase (stafide, mere, portocale, caise, piersici) şi diferite tipuri de cereale (grâu, secară, orz şi ovăz)
· Cereale şi Ciocolată – conţine cacao delicioasă şi diferite tipuri de cereale (grâu, secară, orz şi ovăz)
Biscuiţii Belvita Start sunt disponibili pe piaţa din România în două forme:
· Pachet de 50 de grame ambalat individual care conţine 4 biscuiţi, este uşor de pus în geantă sau în valiză, dacă preferaţi să luaţi micul dejun la birou
· Cutie de 300 de grame care conţine 6 pachete de câte 50 de grame. Concepută special pentru a fi împărţită cu familia sau colegii.
Belvita Start are preţul de 7,5 RON/300 g şi 1,5 RON/50 g.
Despre Kraft Foods
Cu un venit anual de aproximativ $48 miliarde, Kraft Foods este o adevărată forţă la nivel global în categoria de snacks-uri, dulciuri şi gustări. Compania, a doua ca mărime din industria alimentară, din lume, face produse delicioase pentru miliarde de consumatori în peste 160 de ţări. Portofoliul include 11 mărci importante cu un venit ce depăşeşte 1 miliard de dolari – Oreo, Nabisco şi biscuiţii LU; ciocolata Milka şi Cadbury; guma Trident; cafeaua Jacobs şi Maxwell House; crema de brânză Philadelphia; brânzeturile Kraft, dinners and dressings; and Oscar Mayer meats. Aproximativ 70 de mărci generează un venit anual de peste 100 millioane dolari. Kraft Foods (www.kraftfoodscompany.com; NYSE: KFT) este membră Dow Jones Industrial Average, Standard & Poor’s 500, Dow Jones Sustainability Index şi Ethibel Sustainability Index.
Kraft Foods România
Kraft Foods este prezentă pe piaţa din România începând cu anul 1994. Mărcile Kraft Foods din România sunt: Jacobs, Nova Brazilia, Milka, Poiana, Africana, LU Pepito, LU Pim`s, Barni, Oreo. Conform studiului de piaţă MEMRB, Kraft Foods deţine poziţia numărul 1 pe piaţa de cafea şi ciocolată în România şi o poziţie importantă pe piaţa de biscuiţi.
* Demonstrat în 5 studii clinice unde, ca parte a unui mic dejun echilibrat, au fost consumaţi 4 biscuiţi cu o porţie de fructe, una de lactate şi o băutură.
** În Franţa, unul din 5 oameni consumă biscuiţi la micul dejun, Belvita are cotă de piaţă de 60% iar în Republica Cehă aproape 1 din 2 oameni mănâncă Belvita.
*** Studiu realizat pe un eşantion reprezentativ de 800 respondenţi din mediul urban, cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani. Studiul a avut loc în februarie 2010.
{mosloadposition user10}