Astăzi, Comisia Europeană propune marcarea unei noi etape în relaţiile UE cu Kosovo. În comunicarea sa „Kosovo – concretizarea perspectivei sale europene” , Comisia propune demararea unui proces care ar trebui să aibă drept rezultat liberalizarea regimului vizelor de călătorie pentru cetăţenii kosovari, precum şi începerea pregătirilor în vederea încheierii unui amplu acord comercial, atunci când Kosovo va îndeplini condiţiile necesare. Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a declarat: „Decizia de astăzi marchează o nouă etapă. Propunem o serie de măsuri practice menite să contribuie la ameliorarea vieţii tuturor cetăţenilor din Kosovo. Prin aceste măsuri, Kosovo va realiza că apropierea de UE nu este un fapt abstract, dimpotrivă, aceasta va aduce beneficii reale şi concrete tuturor. În acest moment facem apel la statele membre ale UE să fie de acord cu propunerile noastre, astfel încât Kosovo să ţină pasul cu evoluţiile celorlalte ţări din Balcanii de vest.”
Această iniţiativă se înscrie în Strategia din 2009 a Comisiei privind extinderea, strategie care include, de asemenea, Raportul din 2009 privind progresele înregistrate de Kosovo. În noiembrie 2008, statele membre ale UE au salutat propunerea Comisiei de a examina mijloacele prin care UE ar putea contribui la realizarea progreselor politice şi socio-economice de către Kosovo, în contextul global privind perspectiva apropierii Kosovo de Uniunea Europeană.
Astăzi, Comisia Europeană subliniază principalele domenii de politică pentru care Kosovo trebuie să identifice soluţii în următorii ani şi propune mijloacele prin care UE poate să acorde sprijin. În final, Comisia prezintă o serie de recomandări în domenii de politică. Comisia propune începerea lucrărilor în vederea liberalizării vizelor pentru cetăţenii kosovari. De asemenea, Comisia propune pregătirea relaţiilor comerciale cu Kosovo. Comisia doreşte să analizeze căile prin care Kosovo să participe la unele programe ale CE şi să fie angrenat în iniţiative din domenii precum ocuparea forţei de muncă, liberă iniţiativă şi educaţie. De asemenea, Comisia propune ca UE să intensifice dialogul politic cu Kosovo şi să extindă domeniul de aplicare a asistenţei financiare acordate Kosovo de către Uniunea Europeană, astfel încât să fie inclusă cooperarea transfrontalieră. Măsurile propuse de UE vor fi puse în aplicare treptat şi vor depinde de progresele realizate de Kosovo.
Propunerile Comisiei nu aduc atingere poziţiei statelor membre ale UE cu privire la statutul Kosovo.
* În conformitate cu statutul definit prin Rezoluţia1244/99a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite
{mosloadposition user10}