KLM Royal Dutch Airlines lansează SkyPriority, o serie de servicii prioritare în aeroport, uşor identificabile, pentru pasagerii SkyTeam de la clasele First, Business cât şi membrii SkyTeam Elite Plus.
Cu SkyPriority, serviciile prioritare SkyTeam devin uşor de recunoscut de către pasagerii care zboară cu o companie membră SkyTeam. În următoarele luni, SkyPriority va fi lansat în peste 235 de aeroporturi unde KLM şi AIR FRANCE operează zboruri. Din 2013, SkyPriority va fi disponibil în peste 1.000 de destinaţii SkyTeam.
“Cu SkyPriority, putem oferi clienţilor noştri cei mai fideli o experienţă de călătorie îmbunătăţită”, a declarat Erik Varwijk, Managing Director KLM. “Călătoria include tot circuitul de la check-in şi până la livrarea bagajelor la destinaţie, iar prin acest serviciu facem ca ea să devină mai rapidă şi mai uşoară. Putem, astfel,să le oferim clienţilor noştri SkyTeam un produs şi mai bun, mai uniform.”
Călătorii pot identifica semnul SkyPriority pe taloanele de îmbarcare şi să ştie imediat că pot beneficia de acest serviciu special. De la ghişeul de check-in până la îmbarcare, pasagerii pot urmări semnul SkyPriority, astfel încât să se poată înregistra, preda bagajele şi îmbarca mai repede şi mai uşor. Mai mult de atât, SkyPriority ajută personalul din aeroport în identificarea şi asistarea pasagerilor.
SkyTeam este prima alianţă care oferă astfel de servicii uniforme, peste tot în lume şi în care toate companiile membre sunt implicate. Toate companiile ce fac parte din SkyTeam au luat măsuri pentru implementarea acestui produs, cu un calendar bine stabilit şi date de lansare. Dintre primele aeroporturi care introduc SkyPriority amintim Paris Charles de Gaulle (azi), Atlanta, Guangzhou, Nairobi, Shanghai şi Taipei.