strategica la nivel naţional pe segmentul finanţării imobiliare
KIWI Finance, cea mai mare societate de brokeraj bancar din România şi APAIR, prima Asociaţie Profesională a Agenţilor Imobiliari din România, anunţă încheierea unui acord de colaborare.
Prin această colaborare, cumpărătorii de case cu finanţare prin Programul Prima Casă sau credite standard pot obţine mult mai rapid şi uşor atât pre-aprobarea financiară cât şi locuinţa dorită în câţiva paşi simpli.
„Ne dorim să oferim clienţilor agenţilor imobiliari membri APAIR soluţii optime de rezolvare a tuturor problemelor specifice achiziţiei unei case. Împreună cu asociaţia putem asigura acestora sprijinul şi expertiza de care au nevoie, de la alegerea casei şi până la obţinerea finanţării necesare achitării achiziţiei. Consultanţii KIWI Finance vor identifica cea mai potrivită soluţie de finanţare prin credit bancar pentru cumpărătorii care încheie tranzactii prin intermediul agentilor APAIR. Valoarea adăugată pe care KIWI Finance o aduce în acest parteneriat constă în serviciul de consultanţă oferit, care face ca lucrurile să se întâmple si tranzacţiile imobiliare să se finalizeze cu succes.”, a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.
“Parteneriatul KIWI Finance – APAIR oferă cumpărătorilor de case un instrument unic în Romania, care integrează serviciile de creditare şi achiziţie de locuinţe, spre beneficiul consumatorilor. Un avantaj major al parteneriatului este că fiecare cumpărător primeşte direct de la consultantul KIWI Finance sau de la agentul APAIR accesul online în timp real în baza de date comună (MLS/BDC APAIR), fiind astfel permanent informat asupra proprietăţilor care corespund nevoilor şi capacităţii sale de achiziţie. Clienţii economisesc bani şi câştigă timp în această importantă afacere, uneori unică în viaţă”, a declarat Dan A. Negulescu, Preşedinte APAIR.
Având acces la baza de date APAIR, experţii KIWI Finance înregistrează în software-ul FlexMLS cerinţele cumpărătorilor cu dosare de credit preaprobate de către instituţiile financiare din România, astfel încât agenţii APAIR să le poată prezenta proprietăţi adaptate nevoilor, dar şi capacităţii reale de achiziţie.
Pe de altă parte, clienţii agenţilor APAIR sunt îndrumaţi către consultanţii KIWI Finance pentru obţinerea oricărui tip de credit solicitat, fără costuri suplimentare.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}