Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Kiwi.com: Italia este țara preferată de români pentru vacanțe, alături de Regatul Unit, Spania și Grecia ca destinații de top

Kiwi.com logo
  • Italia, Regatul Unit, Spania, Grecia și Franța sunt top 5 țări către care românii călătoresc în această vară
  • Orașele europene sunt în topul listei pentru rezervările de vacanță
  • 13% dintre românii care utilizează Kiwi.com preferă să facă rezervări last minute și cumpără bilete cu 3 zile în avans sau mai puțin

Kiwi.com, una dintre cele mai importante companii tehnologice de călătorii, oferă date despre preferințele românilor pentru vacanțele din timpul verii, înregistrate pe platformă.

Numărul total de rezervări din această vară depășește cu 70% nivelul de anul trecut.

Italia, Regatul Unit, Spania, Grecia și Franța sunt în top 5 cele mai vizitate țări anul acesta, călătorii optând și pentru Germania, Austria sau Belgia.

Orașele europene sunt și ele în topul listei de rezervări, Londra, Milano, Roma, Viena și Bruxelles fiind principalele 5.

Călătorii au făcut rezervări și pentru Paris, Dublin sau Barcelona.

Comparativ cu anul trecut, costul mediu al unui bilet de avion a crescut cu 7%, dar suma este cu 5,8% mai mică decât în 2019.

Costul unui bilet depinde de durata zborurilor.

Kiwi.com logo

Conform datelor furnizate de Kiwi.com, majoritatea românilor preferă să facă rezervări în avans. Mai exact, 37% dintre călători își rezervă vacanțele de la 3 săptămâni până la 2 luni înainte. 14% dintre ei preferă să rezerve între 2 și 4 luni în avans, pe când alți 14% își programează concediile cu o săptămână sau două înainte. Pe de altă parte, 8% sunt mai spontani și fac rezervări cu 4-6 zile înainte, în timp ce un procent de 13% preferă rezervările last minute și achiziționează bilete cu 3 zile, sau chiar mai puțin, în avans.

„Nu e o surpriză că destinațiile europene sunt în topul listei pentru călătorii români: aceștia se bucură de concedii în țări cunoscute pentru vacanțe și orașe relativ apropiate de casă, având în vedere că beneficiază de flexibilitate și zboruri accesibile de durată mai scurtă. Ne bucurăm să vedem că apetitul pentru călătorii pe Kiwi.com a crescut cu 70% față de anul trecut și depunem eforturi pentru a oferi oamenilor soluții simple pentru deplasări, contribuind la o experiență de vacanță cât mai plăcută. Suntem surprinși să vedem că oamenii aleg Kiwi.com și pentru zboruri domestice, călătorind destul de des către capitală, demonstrând că numărul de evenimente din această vară a pus Bucureștiul pe harta orașelor de interes” spune Eliška Řezníček Dočkalová, Director Customer Experience la Kiwi.com.

Referitor la timpul pe care românii îl petrec în vacanțe, din datele Kiwi.com reiese că aceștia sunt fani ai experiențelor de tip city break, având în vedere că 74% dintre ei stau până la 3 zile la destinație. 12% preferă vacanțe de la 4 până la 6 zile, în timp ce 12% petrec de la una la două săptămâni în destinațiile alese.

*Datele privind rezervările pe Kiwi.com sunt extrase în perioada 1 ianuarie – 13 iulie pentru călătoriile efectuate între 1 iunie – 31 august ale fiecărui an.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.