Cea de-a doua ediție Kitchen Battle, competiția cu scop caritabil, care aduce împreună chefi bucătari renumiți și comunitatea pasionată de fine dining, s-a încheiat cu un nou rezultat remarcabil. 180.000 euro au fost strânși din vânzarea biletelor și donațiile participanților, depășind performanța ediției precedente. Suma colectată va fi direcționată integral către programul Social Food, prin care Asociația Social Food, fondată de chef Adi Hădean, asigură mese calde persoanelor din comunitățile vulnerabile din România.
După succesul evenimentului din 2023, primul organizat în afara Elveției, țară în care conceptul a fost creat și unde se desfășoară de peste 15 ani, Kitchen Battle a revenit în capitală, tot în organizarea echipei conduse de chef Adi Hădean. Și de această dată, 450 de participanți au avut oportunitatea de a degusta meniurile pregătite de unii dintre cei mai titrați chefi bucătari din țară, care s-au înfruntat în fața publicului.
„Am învățat că, atunci când pui laolaltă pasiunea pentru mâncare cu dorința de a face bine, se creează ceva extraordinar. Anul acesta am fost copleșiți de interesul și sprijinul de care am avut parte. Chefi talentați au răspuns invitației noastre, participanții au cumpărat bilete și au donat, iar partenerii noștri au făcut ca totul să fie posibil. Mulțumim fiecăruia dintre voi pentru că ați transformat această competiție într-o demonstrație a puterii comunității. Solidaritatea are gust și se simte în fiecare masă caldă pe care o putem oferi împreună”, a declarat Chef Adi Hădean, gazda evenimentului și fondatorul asociației Social Food.
Pe parcursul celor trei zile de competiție, cei șase chefi concurenți și echipele lor au impresionat publicul cu creativitatea și măiestria lor culinară. Pe 22 noiembrie, Chef Alex Burcă, reprezentând restaurantul Mosafir, s-a confruntat cu Chef Cezar Munteanu și echipa Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism. În seara de 23 noiembrie, Chef Nico Lontras de la Casa Timiș a intrat în competiție cu Chef Daniel Pălici, iar pe 24 noiembrie, Trucza Adorján și echipa Taste of Transylvania au încheiat seria duelurilor culinare, alături de Chef Ionuț Teodorescu, reprezentând KANE.
Din juriul ediției au făcut parte Mihaela Bilic, chef Oana Coantă, Doris Dezzani, chef Alex Dumitriu, Adi Ilfoveanu, chef Radu Ionescu, Melania Medeleanu, Maria Metz, DJ OLiX și chef Marian Zâncianu, iar Albert Davidoglu, Felicia Macaleț, Marius Tudosiei și Iulian Safir au fost prezentatorii care, împreună cu Adi Hădean, au ghidat publicul și participanții în momentele cheie ale serii.
Ediția din 2024 Kitchen Battle a fost posibilă datorită sprijinului sponsorilor, care au susținut misiunea caritabilă a evenimentului și au asigurat resursele necesare: Banca Transilvania, Kaufland, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Macromex, Pluxee, Direct Pharma Logistics, Online Farmacia, Pharmalink, Bilancia, Nespresso, Turkish Airlines, Casa del Pan, Alive Capital, Familia Safir, Kooperativa, Shooteria, In Stil Hotels, Bepco și Sutter Professional.
Vizibilitatea și popularizarea evenimentului și a cauzei sociale au fost asigurate de partenerii media: KISS FM, Euronews, Capital, HotNews, Info Financiar, Evenimentul Zilei și Digi24.