Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

„KIT – Keep In Touch” își dublează numărul de participanți – 110 liceeni și 6 licee incluse în programul Asociației Zi de BINE

Dr. Eugen Hriscu, psihiatru specializat în adicții

Asociația Zi de BINE lansează primul modul de formare a liceenilor în cadrul proiectului „KIT – Keep In Touch”, un proiect de tip „peer to peer education”, dedicat sănătății emoționale și prevenției consumului de substanțe în rândul tinerilor, extinzând-ul la 110 elevi din 6 licee bucureștene.

În weekendul 23-24 noiembrie 2024, liceenii au participat la primele sesiuni de formare în modulele de comunicare asertivă și ascultare reflexivă, coordonate de o echipă de patru psihologi și formatori în dezvoltare personală, sub îndrumarea dr. Eugen Hriscu, psihiatru specializat în adicții.

Programul este structurat pe un model de tip „peer to peer education” care include patru module de pregătire intensivă, ce vor fi livrate în următoarele luni. Următorul modul este programat pentru luna ianuarie și va aborda tema dependențelor. Alături de adolescenți participă în program și profesori și consilieri școlari din cele 6 licee, Colegiul Național Ion Creangă, Colegiul Tehnic Valter Mărăcineanu, Colegiul Național Școala Centrală, Liceul Teoretic Ion Barbu, Colegiul Național Matei Basarab, Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonița.

Dr. Eugen Hriscu, psihiatru specializat în adicții
Dr. Eugen Hriscu, psihiatru specializat în adicții

 

„Am fost foarte impresionate de integritatea și responsabilitatea acestor copii, dar și de vulnerabilitatea profesorilor care au discutat deschis despre provocările din fiecare liceu. Deși inițial plănuisem să lucrăm cu trei licee și 60 de elevi, cererile primite ne-au convins să ne dublăm eforturile, astfel încât am început programul cu 6 licee și 110 tineri. Avem multă treabă în acest an școlar, însă credem că rezultatele de la finalul proiectului vor arăta că prevenția consumului de droguri e mult mai eficientă folosind mijloace asertive și nu coercitive”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Proiectul este susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.

KIT - Keep In Touch

Curricula programului a fost creată pe baza unor focus grupuri desfășurate în fiecare liceu, identificând astfel principalele provocări ale elevilor, de la dependențe precum tutun, alcool, droguri sau jocuri video, la bullying, anxietatea cauzată de presiunea școlară, dificultăți în relațiile cu părinții sau profesorii, orientarea în carieră și gestionarea relațiilor personale. Proiectul include 4 weekenduri de formare și sesiuni săptămânale de supervizare și suport la cerere, desfășurate în cadrul Centrului Comunitar Zi de BINE, alături de un „antrenor” psiholog dedicat. Totodată, programul include ateliere complementare axate pe dobândirea de abilități specifice în debate și vorbire în public, managementul timpului, motivație și depășirea procrastinării și multe altele.

Nu numai copiii au fost impresionați de calitatea informației din primul weekend de formare, ci și profesorii din program, care au declarat: „Am avut sentimentul că se dărâmă niște bariere puse tot de noi, evident. Nu contează de la ce liceu ești, cât de bine cotat este sau nu, copiii au aceleași trăiri, stări, emoții peste tot”.

KIT - Keep In Touch 2

„Mulțumesc pentru cât de emoțional, profund și complex este acest proiect din care mă bucur că fac parte,” a spus un alt profesor participant.

Proiectul se va încheia cu o tabără de vară, unde participanții vor învăța să transmită mai departe cunoștințele dobândite, devenind mentori pentru următoarea generație de elevi. Astfel, KIT creează o fundație solidă pentru dezvoltarea sănătății emoționale și prevenirea problemelor în rândul adolescenților, consolidând sprijinul oferit de Asociația Zi de BINE.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.