Cea de a VIII-a ediție a celui mai mare festival de film pentru tineri din Sud-Estul Europei, KINOdiseea, s-a încheiat sâmbăta aceasta cu o ceremonie de decernare a premiilor, alături de invitați speciali.
Ziua de duminică a fost dedicată proiecțiilor filmelor câștigătoare. În cadrul evenimentul, trei jurii de profesioniști și alte șapte formate din copii și adolescenți au oferi 15 trofee și 9 mențiuni speciale celor mai bune lungmetraje și scurtmetraje de la KINOdiseea 2016.
La cea de-a VIII-a ediție, timp de 10 zile, publicul a avut ocazia să urmărească 38 de lungmetraje și 75 de scurtmetraje și să cunoască realizatori de film din întreaga lume. Pe data de 19 noiembrie s-au ales filmele câștigătoare KINOdiseea de anul acesta.
Odată cu festivalul KINOdiseea, Asociația Culturală Metropolis a lansat Călăuza, prima aplicație de mobil dedicată filmelor de autor și adresată publicului cinefil. Aplicația poate fi accesată de pe Android și reprezintă o platformă pusă la dispoziția organizatorilor de festivaluri și distribuitorilor de film independent, un instrument care adună într-un singur loc filmul de artă ce poate fi urmărit în România, atât în cinematografe, cât și în spațiile alternative. Călăuza este un proiect finanțat de Ministerul Culturii.
Din cadrul juriului de profesioniști al competiției de adolescenți, KINOdiseea Youth, competiție introdusă pentru prima dată anul acesta în cadrul festivalului, au făcut parte actrița Maria Dinulescu, regizorul Alexandru Mavrodineanu dar și medicul și prezentatoarea tv Oana Cuzino. Din juriul de adolescenți au făcut parte vloggerul Selly, Cristian Trifu și Robert Gabriel, care au ales cele mai bun filme din perspectiva lor de adolescenți.
În cadrul acestei competiții s-au oferit 4 trofee și o mențiune specială. Marele câștigător de anul acesta a fost filmul „La Drum cu Tata”, regizat de Anca Miruna Lăzărescu, care a primit două trofee pentru Best Youth Film Award – Young Jury și Discovery Award – Professional Jury.
„Cele două premii pe care le-am câștigat la KINOdiseea înseamnă foarte mult pentru întreaga echipă a filmului, dar și pentru film în sine, fiind primele premii câștigate în România încă de la primele proiecții. La KINOdiseea ne-am întâlnit cu un public deschis și divers, de toate vârstele, pe care se pare că am reușit să-l atingem cu povestea noastră.” a declarat Răzvan Enciu, unul dintre actorii principali din filmul „La Drum Cu Tata”.
În cazul celui mai bun film pentru adolescenți, premiul s-a împărțit între „Sing Street” și „My Name is Emily, ambele producții irlandeze, care au primit distincția Best Youth Film – Professional Jury ex-aequo.
„Acest festival oferă spectatorului tânăr șansa de a descoperi o variate de direcții pe care le pot experimenta în viață. Filmele selectate au dezbătut subiecte foarte diferite, unele dintre ele au fost realizate excepțional și îmi voi aduce aminte mereu de ele. M-aș fi bucurat să putem oferi un premiu fiecărui film pe care l-am apreciat, dar totuși sper ca spectatorii să fie cei câștigați, urmărind filmele din acest an mai departe,” a declarat Maria Dinulescu.
Publicul a votat filmul „The Pitch” ca fiind cel mai popular, primind premiul Young Audience Award, iar „LenaLove” a primit o mențiune specială din partea juriului tânăr.
Juriul de profesioniști din cadrul competiției de filme pentru copii, KINOdiseea Junior, a fost format din actrița și cântăreața Aylin Cadîr, producătoarea Anca Puiu și Jo-Anne Bluin, directorul Festivalului de Film pentru Copii din Montreal. Și în cadrul acestei competiții s-au oferit 4 trofee și o mențiune specială.
Cel mai bun film ales de juriul de profesioniști este „Blanka”, o coproducție italiană, thailandeză și japoneză, care a primit trofeul Best Junior Film Award – Professional Jury și au oferit o mențiune specială filmului german „At Eye Level”. Un premiul deosebit oferit de juriul profesionist ai acestei competiții a fost ECFA Award, film care va conta la decernarea anuală de la Berlin, oferit filmului „The Day My Father Became a Bush”.
„Mi-a făcut plăcere să văd filmele din competiție, la care nu as fi avut acces altfel. A fost o surpriză mare să văd că filmele pentru copii abordează subiecte puternice și delicate. KINOdiseea a fost cu adevărat o bucurie,” a declarat Aylin Cadîr.
Juriul de copii a ales filmul „Abulele” pentru Best Junior Film Award – Young Jury și „Jill and Joy’s Winter” a fost ales cel mai popular film printre spectatorii tineri, primind premiul Young Audience Award.
Actrițele Olimpia Melinte, Dorotheea Petre și criticul de film Cristi Mărculescu au ales cele mai bune scurtmetraje pentru copii și adolescenți. Filmul „Liv” a primit premiul Best Junior Short Film – Professional Jury, iar „Spoetnik” a primit trofeul Best Youth Short Film – Professional Jury. Aceștia au oferit și două mențiuni speciale filmelor „I am not a mouse” și „Schwerelos (Zero-G)”.
Juriul format din tineri cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani au ales 5 cele mai bune scurtmetraje pentru toate categoriile de vârstă. Micuții de 3 și 6 ani au ales ca film câștigător animația „Hey Deer”, dar surpriza cea mai mare a venit de la juriul de copii cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani care au ales cel mai bun film „Skateboarding is not a crime”, filmul de debut al regizorului român Cristian Radu.
„Fiind la prima mea experiență ca regizor de film, curiozitatea mea cea mai mare a fost să văd dacă filmul are forța de la sine să transmită măcar o parte din gândul și intenția din spatele lui. Așadar, vestea acestui premiu și întâlnirea de după cu juriul care a oferit premiul, a venit ca o încurajare deoarece mesajul nu doar a fost înțeles, dar a și stârnit entuziasm și o nouă perspectivă de a interpreta lucrurile,” a declarat Cristian Radu.
Copii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani au ales „Naturals” ca film câștigător pentru categoria lor de vârstă, cei de 12-15 ani au ales „Sing”, iar adolescenții de 15-18 ani au desemnat câștigător filmul „Spoetnik” a olandezului Noël Loozen.
Pe lângă cele peste 100 de proiecții de filme, copii au avut șansa să participe la 28 ateliere de artă cinematografică, printre care unul de actorie realizat de actrița Crina Semciuc, unul de scenografie cu Bogdan Ionescu și altul despre dezvoltarea creativă din lumea digitală cu Oana Tache, cea care a prezentat și gala de încheiere KINOdiseea, alături de o fetiță de 4 ani.
„A fost magic! Și asta nu doar pentru că pe scenă au urcat oameni din media, actori, regizori și producători, ci și pentru că timp de 2 zile, în timpul workshop-ului de Storytelling MediaLike și apoi la gala de premiere, am fost înconjurată de oamenii mari de mâine. Eu, Oana Tache, am fost mică din nou, am retrăit plăcerea copilăriei, am învățat și am redeschis portalul poveștilor sincere. Educația și filmul de scurt sau lungmetraj în zilele noaste sunt provocate să țină pasul cu social media, transmedia și subiectele de interes ale generației Y.”, a declarat Oana Tache.
Copii care au participat la atelierele de stop motion și green screen și-au prezentat creațiile în cadrul galei de închidere KINOdiseea din 19 noiembrie. Evenimentul s-a încheiat cu proiecția celui mai vechi lungmetraj de animație păstrat până în zilele noastre – „Aventurile Prințului Ahmed”.
KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă – Subprogramul Media, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5, ARCUB (proiect finanțat în programul București, Orașul In-Vizibil), Administrației Fondului Cultural Național, Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România.