Kinecto semnează aplicația „Desenăm pentru Coccolino”
Kinecto a lansat o aplicație pentru pagina de Facebook Coccolino România, prin care care a invitat toți copiii înscriși la grădinițele din țară să îl deseneze pe simpaticul ursuleț. În urma jurizării desenelor, fiecare dintre cei 40 de câștigători a primit câte un set Coccolino format dintr-un ursuleț și un balsam de rufe, plus alți 24 ursuleți Coccolino, destinați grădiniței și grupei din care acesta făcea parte. La finalul concursului, toți participanții au primit un magnet de frigider Coccolino, concursul fiind promovat atât pe pagina de Facebook Coccolino România, cât și în grădinițele din țară.
Lansată în urmă cu două luni, aplicația „Desenăm cu Coccolino” a fost accesată de peste 4000 de utilizatori din 100 de grădinițe din întreaga țară, atingând un reach de 200.000 utilizatori.
„Ne bucurăm că am avut un număr foarte mare de înscrieri, iar aplicația, per total, a avut un real succes pe un target relativ limitat – părinți cu copii la grădiniță. Am vrut și am încercat ceva special cu grădinițele, iar rezultatele au arătat foarte clar popularitatea ursulețului în rândul copiilor și părinților, deopotrivă.“ a declarat Radu Ionescu, Creative Director Kinecto.
Echipa Kinecto care a lucrat la aplicația “Desenăm cu Coccolino” a fost formată din: Radu Ionescu (Creative Director), Mihai Dumitru (Senior Strategic Planner), Ștefan Perju(Copywriter), Vlad Marius (Art Director), Raluca Simion (Account Manager).
Echipa Unilever implicată în proiect a fost formată din: Anca Nicoara (BB Executive Coccolino & Premium Brands USCE) și Iulia Boanca (Senior Brand Manager Laundry USCE).
Link aplicație: https://www.facebook.com/CoccolinoRomania/app_117290375103874
Coccolino Romania pe Facebook: https://www.facebook.com/CoccolinoRomania
Site Coccolino Romania: //www.unilever.ro/Marcilenoastre/Acasa/coccolino/
Coccolino
Marcă a Unilever Group, balsamul de rufe Coccolino a fost lansat în România în 1996, fiind comercializat în prezent în peste 23 de țări. Istoria mărcii este strâns legată de Coccolino, o reprezentare simpatică și foarte populară a tuturor lucrurilor moi și pufoase, ce a devenit, cu timpul, ambasadorul și simbolul cunoscutului balsam de rufe.
Kinecto
Agenția Kinecto asigură strategia și comunicarea online pentru Coccolino România din anul 2010. Fondată în 2002 și parte din Tempo Creative Group începand cu 2008, Kinecto este una dintre cele mai importante agenții de comunicare digitală din România. Pionier în comunicarea online, Kinecto îmbină competențele strategice, creative și tehnologice pentru a crea soluții de comunicare eficiente. Ariile de expertiză includ: campanii online și în social media, programe CRM, dezvoltarea de siteuri si micrositeuri, email marketing sau search engine marketing. Alți clienți activi din portofoliul Kinecto: BCR, Avon Cosmetics, LG, Unilever.