De astăzi în cinematografele din țară
Astăzi are loc premiera în cinematografe a celui de-al treilea lungmetraj scris și regizat de Florin Piersic Jr. – Killing Time – o comedie foarte neagră, pigmentată cu dialoguri savuroase.
Premiera de gală a filmului a avut loc ieri la Cinema PRO. La eveniment au fost prezenți actorii din film, membrii echipei dar și personalități din industria de film sau show-biz.
Despre film:
Doi asasini plătiți își așteaptă viitoarea victimă într-un apartament gol. Orele se scurg. Tensiunea crește. Glumițele nevinovate se transformă în împunsături ironice. Insultele devin amenințări. Va curge sânge.
Despre regizor:
Și-a început cariera în teatru, unde a jucat în: Comedia Erorilor, Zoo Story, Copiii unui Dumnezeu mai mic, Zaruri și cărți etc. Unul dintre cele mai importante momente din activitatea sa teatrală îl reprezintă apariția în one man show-ul Sex, drugs, rock and roll, de Eric Bogosian, un tur de forță pentru care Florin a fost distins în 2002 cu premiul UNITER. În 2005 a regizat două filme independente – Fix Alert și Eminescu vs. Eminem.
"Killing Time își are punctul de plecare într-un clișeu simplu, într-o situație care a apărut deja în nenumărate alte filme. Acesta este motivul pentru care, încă din primele scene, se regăsesc mai multe referințe la unele dintre filmele clasice ale genului. Dar filmul vrea, de fapt, să atingă o zonă mai puțin explorată și să spună o poveste despre viață și moarte într-un mod complet diferit" spune Florin Piersic Jr.
Website-ul filmului – www.killingtime.ro – stă la dispoziția celor care vor să afle mai multe informații despre film, echipă sau programul în cinematografe.
Killing Time, o producție independentă Kinosseur Productions și Elefant Films, îi are în distribuție pe Florin Piersic Jr., Cristian Ioan Gutău, Daniel Popa, Olimpia Melinte și Florin Zamfirescu.
Filmul a fost prezentat în premieră națională în cadrul Zilelor Filmului Românesc la ediția din 2012 a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Tot în 2012 a fost proiectat în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia – Free Spirit Competition.
Killing Time este distribuit în România de Transilvania Film și va putea fi văzut în prima săptămână în București (Cinema City Cotroceni, Cinema Europa, Cinemateca Union, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Patria Cinema Cafe), Brașov (Cityplex), Cluj (Cinema Florin Piersic, Odeon Cineplex), Constanța (Cityplex), Craiova (Cinema Patria), Ploiești (Cinema City, Cinema Premiera), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu Mureș (Cinema Arta).
Partenerii implicați în producția acestui film sunt: Zenith Media, Chainsaw Europe, Digital Cube și HBO România.
Parteneri de promovare: Radio Guerrilla, Zile şi Nopţi, Cinemagia, CineFan.ro, CinemaRx, Televiziunea Română, HipMag, Cooperativa Urbană, Film Reporter, Feeder, Orașul Meu, Music Channel, Petrom, Club Control, Jurnalul Național și FAN Courier – Curierul oficial al evenimentului.