KFC Oradea este al 42–lea restaurant KFC din ţară şi a fost realizat cu o investiţie de 350 000 euro
Din octombrie, fanii KFC din Oradea se pot bucura de binecunoscutele preparate din pui în cadrul unui nou restaurant KFC.
KFC Oradea Shopping City a fost realizat cu o investiţie de 350 000 euro, are o suprafaţă de 170 mp şi este situat în cel mai nou mall, Oradea Shopping City, una dintre principalele destinaţii de distracţie şi shopping din Oradea.
Noul restaurant KFC a generat pe piaţa orădeană 26 de noi locuri de muncă şi se preconizează că va avea, în primul an de funcţionare, o cifră de afaceri de 785 000 euro.
KFC Oradea este cel de al treilea restaurant pe care KFC România îl deschide în acest an şi al 42-lea din Romania. În martie, KFC a deschis primul restaurant din Brăila, iar în luna septembrie, în Bucuresti, primul restaurant cu spaţiu dedicat unei cafenele.