Kaufland susține Electric România, primul tur al țării cu mașini electrice. Evenimentul se va desfășura pe durata a 7 zile, între 13 – 19 iunie, timp în care 5 mașini electrice vor străbate 1.700 de kilometri, pe un traseu care ajunge în 10 orașe din țară.
Proiectul este organizat de publicația Automarket, în parteneriat cu Kaufland România, cu scopul de a sublinia importanța tranziției la soluții de transport sustenabil și de a atrage atenția asupra acestui segment din piața auto în România. Astfel, pentru turul Electric România sunt folosite 5 mașini electrice, selectate dintre cele aflate în topul vânzărilor pentru automobilele de acest tip.
Startul turului va fi dat în București, iar traseul include alte 9 orașe importante din țară: Bacău, Iași, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Timișoara, Sibiu, Pitești, cu întoarcere la punctul de plecare. Pentru realizarea acestuia, Kaufland pune la dispoziția organizatorilor stațiile proprii de încărcare rapidă pentru mașini electrice.
Kaufland deține cea mai complexă rețea națională de încărcare pentru mașini electrice
Kaufland se implică activ în susținerea utilizării de mașini electrice prin dezvoltarea celei mai complexe rețele naționale de stații de încărcare rapidă, cu puncte în orașe cheie din țară. Astfel, în parteneriat cu Renovatio, a dezvoltat culoare de încărcare care leagă Constanța de Arad via Sibiu și București de Oradea via Brașov.
În prezent, Kaufland deține o rețea de 24 de stații de încărcare la nivelul întregii țări. Aceasta este cea mai complexă rețea de stații de încărcare din România. Cele 24 de stații includ 42 de puncte de încărcare în regim Fast Charge DC (standarde CHAdeMo și CCS cu o putere de maxim 50 kW) și alte 24 de puncte de încărcare în regim AC (Type 2 la o putere de 22 kW). Mai mult, până la finalul anului Kaufland plănuiește extinderea rețelei prin deschiderea de noi stații în regiunea Moldovei și în sudul țării.
De asemenea, Kaufland în parteneriat cu Renovatio au deschis un hub de încărcare în parcarea magazinului situat pe Strada Barbu Văcărescu din București. Stațiile instalate aici permit încărcarea simultană a 3 autovehicule electrice la o putere de 50kW.
Accesul la punctele de încărcare din parcările magazinelor Kaufland se face gratuit și pot fi utilizate de toți posesorii de autovehicule electrice din România. Punctele de încărcare funcționează non-stop și pot fi utilizate în baza unui card care poate fi ridicat din orice magazin Kaufland dotat cu o astfel de stație destinată mașinilor electrice.