Kaufland România primește certificatul de sustenabilitate din partea CHEP, care plasează lanțul de aprovizionare al companiei în topul celor mai sustenabile lanțuri de aprovizionare la nivel național. Kaufland devine astfel unul dintre liderii tranziției către economia circulară a industriei FMCG din România.
Această nouă certificare atestă implicarea și contribuția pe care compania o aduce la protejarea mediului înconjurător.
În 2020, Kaufland a reușit să diminueze emisiile de dioxid de carbon cu 1258,78 de tone, echivalentul a aproximativ 1.149.524 km parcurși cu camionul. Totodată, retailerul a redus deșeurile produse cu 103.764 kg, deșeul zilnic generat de aproximativ 79.734 de europeni. Certificatul de sustenabilitate CHEP atestă și protejarea pădurilor cu 1.087.742 dm³ sau aproximativ 1050 de copaci.
Acest rezultat a fost obținut în urma folosirii serviciilor CHEP de reutilizare prin închiriere a paleților pentru transportul produselor.
În perioada ianuarie–decembrie 2020, Kaufland a folosit un volum de peste 1.300.000 paleți CHEP, realizând economii majore de resurse ale mediului. Astfel, emisiile de dioxid de carbon au fost reduse cu 56% comparativ cu utilizarea paleților albi, s-au folosit cu 72% mai puține reurse de lemn și au fost generate cu 77% mai puține deșeuri. Utilizarea paleților albaștri CHEP în locul paleților albi clasici înseamnă, considerabil, mai puține resurse de lemn consumate sau emisii de CO2, respectiv de deșeuri generate.
Reducerea emisiilor de dioxid de carbon și diminuarea deșeurilor sunt esențiale pentru protejarea climei, iar Kaufland și-a luat angajamentul de a integra sustenabilitatea în toate acțiunile sale.
Pentru acest certificat, calculele au fost efectuate prin metodologia RDC IS014044, în conformitate cu studiul european Life Cycle Analysis, prin compararea modelului sustenabil de reutilizare prin închiriere a paleților CHEP.
Life Cycle Analysis este o metodă de evaluare a impactului unui produs asupra mediului, pe parcursul ciclului său de viață.
Cu o expertiză de peste 60 de ani, CHEP oferă soluții de distribuire și reutilizare și pune la dispoziție un sistem de închiriere paleți, care își propune să facă lanțul logistic mai sustenabil și mai eficient. Sistemul CHEP de utilizare prin închiriere a paleților are la bază principiul fundamental al economiei circulare. Paleții sunt inspectați și reparați periodic, iar 100% din lemnul folosit pentru producerea lor provine din păduri sustenabile certificate. Datorită calității lor premium, sunt de 10 ori mai durabili ca cei albi.
Kaufland România investește constant în soluții sustenabile, fiind desemnată în 2020 Cea mai sustenabilă companie din România pentru al treilea an consecutiv. Distincția este acordată de către CSR Index, singurul ranking anual de acest tip din România, bazat pe o analiză independentă care evaluează companiile din România după o serie de parametri internaționali, în funcție de nivelul de implicare al acestora în domeniul sustenabilității și responsabilității sociale.
Compania se implică constant în acțiuni de protejare a mediului înconjurător și și-a asumat să susțină și să contribuie la atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri) lansate de Organizația Națiunilor Unite (ONU), printre care se numără Viața terestră, Acțiune climatică și Consumul și Producția Responsabile.