În România, peste 2 milioane de tone de alimente sunt aruncate la gunoi1 anual, deși o mare parte dintre acestea ar putea fi consumate. De „Ziua Internațională de conștientizare asupra risipei alimentare” și pentru a combate această problemă extrem de importantă a societății de astăzi, Kaufland România lansează ”Atenție, delicios!”, prima campanie integrată anti-risipă alimentară, ca parte a strategiei companiei ca până în 2030 să reducă cu până la 50% risipa alimentară din toate magazinele și să crească nivelul de conștientizare al acestui fenomen și în rândul consumatorilor.
Printre alimentele perfect consumabile care ajung cel mai des la coșul de gunoi se numără fructele și legumele cu aspect ușor deteriorat, ce nu se conformează standardului estetic, sau produsele care ating data recomandată de consum. Gustul alimentelor este întodeauna mai important decât aspectul lor. Chiar și atunci când nu au parte de o formă perfectă, gustul fructelor și legumelor poate fi excelent. Pentru a atrage atenția consumatorilor, în următoarea perioadă în 20 de magazine Kaufland vor fi disponibile fructe și legume autohtone ”imperfecte”.
Mai mult decât atât, pandemia a accentuat risipa alimentară atât în Europa, cât și la nivel local. În acest context, campania integrată Kaufland România presupune o abordare holistică și complexă, implementată în magazinele din întreaga țară, alături de ONG-uri, parteneri, angajați și clienți.
La începutul acestui an am lansat Cantina socială, un proiect ce se adresează familiilor cu venituri mici și persoanelor fără adăpost. Zilnic, de luni până vineri sunt pregătite 700 de porții de mâncare caldă de către personalul specializat, pentru a fi distribuite de reprezentanții Asociației Șansa Ta către persoane vulnerabile și către ONG-uri partenere aflate în legătură cu acestea. Kaufland România asigură produsele necesare pentru prepararea meselor comunitare. O parte din alimente provin din stocurile aflate în vânzare accelerată, iar meniul zilnic este stabilit urmărind folosirea optimă a tuturor resurselor. Până în prezent, 48 de tone de alimente au fost salvate, în principal carne, fructe și legume. Peste 100.000 de porții au fost oferite celor în nevoie.
Pe lângă acțiunile cu impact direct în comunitate, Kaufland România implementează intern o serie de activități strategice în lupta cu risipa alimentară.
„Datele Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă ne arată că românii aruncă zilnic 6000 de tone de alimente. Cifrele sunt și mai îngrijorătoare dacă ne gândim că aproape 1 miliard de oameni din întreaga lume suferă din cauza foametei. Ne dorim să fim parte din soluție în această problemă societală și să contribuim printr-o campanie integrată, bazată pe cei 4 termeni cheie: reducere-evitare-educare-utilizare și recuperare”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.
Pentru că risipa alimentară reprezintă un aspect important care se manifestă pe întreg lanțul valoric, de la producători și până la consumatori, investim constant în sisteme complexe pentru a reduce impactul la nivel de magazine, implicându-ne în același timp și în campanii și activități dedicate stakeholderilor noștri. Direcțiile prioritare de acțiune la nivelul companiei Kaufland sunt:
Reducem: de îndată ce produsele se apropie de data expirării, li se aplică o reducere treptată de preț. Acestea sunt apoi marcate clar și plasate corespunzător în magazinele din întreaga țară. Astfel, sub deviza ”Mai ieftin, dar la fel de gustos”, diferite grupe de marfă vor fi semnalizate la raft pentru a fi mai ușor de reperat de către clienți.
Evităm: datorită sistemelor complexe de gestionare a stocurilor și proceselor automate, produsele sunt achiziționate în cantitățile necesare. Astfel se previn stocurile în exces, care ar ajunge la gunoi.
Educăm: ca parte a instruirii periodice obligatorii, angajații Kaufland România dobândesc cunoștințele necesare despre reducerea pierderilor de produse, respectând totodată standardele de prospețime și igienă.
Utilizăm și recuperăm: implicarea în comunități alături de asociații neguvernamentale și bănci de alimente pentru a dona alimentele care încă pot fi utilizate.
5 sfaturi ușor de implementat pentru a lupta contra risipei alimentare:
1. Cunoaște diferența între Consumă de preferință înainte de și Expiră la:
„De preferință” indică data după care alimentele respective își pot pierde din prospețime, dar nu sunt periculoase pentru consum dacă se respectă instrucțiunile de depozitare, iar ambalajul nu este deteriorat. Formula “expiră la” este mult mai restrictivă și se referă la alimente care trebuie consumate înaintea datei de pe ambalaj, pentru siguranță.
2. Nu pleca la cumpărături fără o listă: decide de acasă care sunt rețetele pe care vrei să le prepari și consumă tot ceea ce cumperi.
3. Nu face cumpărături atunci când îți este foame: chiar dacă pare doar un mit, dacă alegi să faci cumpărături atunci când îți este foame, vei fi tentat de mai multe alimente decât poți consuma de fapt.
4. Gătește în cantități mici: Chiar dacă gătești rețetele preferate ale familiei, prepară-le în cantități mici. Așa te poți asigura că vor fi consumate integral.
5. Folosește-ți imaginația: resturile din timpul cinei, alimentele aproape de expirare ce nu pot fi congelate, toate pot deveni ad-hoc rețete delicioase.
Detaliile complete cu privire la campania anti-risipă alimentară derulată de Kaufland România sunt disponibile pe kaufland.ro/risipa-alimentara.
Nota 1: Potrivit datelor furnizate de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.