Luni, 3 decembrie 2018, pentru a marca Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, magazinele Kaufland din întreaga țară vor avea o oră de liniște, din solidaritate pentru persoanele cu autism.
Astfel, luni, în intervalul orar 16:00 – 17:00, în toate cele 120 de magazine Kaufland din România nu se vor auzi sunete, iar lumina va fi redusă considerabil, pentru a crea un mediu cu mai puţini stimuli, adaptat persoanelor sensibile, cu tulburări din spectrul autist și tulburări de procesare senzorială.
Timp de o oră – Ora liniștită – în magazinele Kaufland din toată țara vor fi luate următoarele măsuri:
· va fi redusă lumina
· va fi oprită muzica
· vor fi închise microfoanele și megafoanele (se vor utiliza doar în situaţii de urgenţă)
· va fi scăzut volumul semnalelor sonore la aparate și la casele de marcat
· se vor opri afişajele de televiziune
· familiile însoțite de copii cu tulburări de spectru autist vor avea prioritate la casele de marcat.
Spaţiile publice pot fi extrem de deranjante pentru persoanele cu autism, din cauza luminilor puternice, a mirosurilor şi a aglomeraţiei, pentru că aceste persoane se simt copleşite de multitudinea de informaţii.
Cumpărături liniștite
Acțiunea transformă experienţa stresantă resimţită de persoanele cu autism în spațiul magazinelor într-una plăcută și urmărește să sensibilizeze publicul larg cu privire la nevoile persoanelor cu dizabilități. Proiectul este realizat în parteneriat cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,CRISTAL” din Oradea, CSEI.
Implicarea Kaufland România în susținerea persoanelor cu nevoi speciale merge mai departe de acest demers de sensibilizare. Compania a susținut cu aproximativ 1 milion de lei proiectele care vin în beneficiul persoanelor cu autism, în ultimii 3 ani, dezvoltând programe împreună cu ONG-uri precum Help Autism și Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată (A.T.C.A).
,,La Kaufland credem că implicarea face diferența și că avem un rol, ca parte din comunitate, să fim alături și de cei cu nevoi speciale. Astăzi încercăm – măcar pentru o oră – să înțelegem sensibilitatea celorlalți, prin această acțiune simbolică, ce poate aduce pe termen lung mai multă empatie și grijă față de ceilalți. Ceea ce pentru noi este un gest minor, pentru familiile ai căror membri suferă de autism sau tulburări de procesare senzorială este ceva mult mai important”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.
,,«Ora liniștită» este un eveniment de sensibilizare a comunității în privința problematicii dizabilității în general, a tulburării din spectrul autist în special și de diseminare a ofertei educaționale a școlii noastre. Dorim, astfel, să venim în întâmpinarea nevoilor copiilor cu TSA și a familiilor lor printr-un parteneriat real cu comunitatea și ne exprimăm speranța că inițiativa noastră va deveni o politică pe termen lung în cadrul magazinelor Kaufland”, spune Ramona Vesa, Director CSEI Cristal Oradea.
În cadrul acțiunii de luni, clienții magazinelor Kaufland din Oradea vor primi materiale informative cu privire la înțelegerea nevoilor persoanelor cu dizabilități și a celor cu tulburări de spectru autist, ce vor fi distribuite de specialiștii Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Cristal.
Ora liniștită este un demers implementat de mai multe supermarketuri la nivel internațional, în magazine din Marea Britanie și Australia.
Despre autism
Autismul este o tulburare neuropsihică ce se caracterizează printr-o dezvoltare atipică, preocupări restrânse, comportamente repetitive şi funcţionare deficitară în interacţiunea socială şi în comunicare. Persoanele cu tulburări de spectru autist prezintă deseori o disfuncţie în modul în care sistemul nervos receptează mesajele transmise prin simţuri şi răspunde acestora. Percepţia auditivă dizarmonică face ca zgomotele să devină tari şi să fie resimţite dureroase, iar unele persoane pot deveni brusc agitate. Autismul poate sa apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educație. Recunoașterea simptomelor, diagnosticarea precoce și intervenția timpurie pot ajuta pacientul să aibă o viață independentă. Fără terapie, simptomele se agravează în timp.
30.000 de copii diagnosticați cu autism
Potrivit specialiștilor, în România nu există statistici oficiale care să ateste numărul persoanelor care suferă de autism, ci doar estimări. Potrivit datelor publicate de Asociația Help Autism¹, țara noastră are între 3.000 – 30.000 de copii diagnosticați cu TSA (tulburare de spectru autist), iar în cazul adulților, diagnosticul nu este recunoscut de lege, cel mai probabil aceștia fiind diagnosticați cu handicap mental sau psihic.
Grijă pentru comunitate
Kaufland România, în calitate de companie responsabilă, a crescut de la an la an nivelul de implicare în comunitate și capacitatea de a fi un aliat de bază pentru nevoile societății. Educația, ecologia, proiectele sociale, sportul și sănătatea sunt zonele în care Kaufland se implică în mod constant, deoarece aceștia sunt pilonii esențiali care stau la baza dezvoltării societății.
¹ Date publicate pe https://www.helpautism.ro/autism/despre-autism, ultima accesare la 28.11.2018.