Kaufland România continuă procesul de extindere la nivel național și anunță inaugurarea hipermarketului cu numărul 146 din țară, la Blaj. Acest nou magazin va genera 80 de noi locuri de muncă în comunitatea locală.
Amplasat pe strada Iuliu Maniu nr. 101, hipermarketul Kaufland din Blaj, jud. Alba, are o suprafață totală de aproape 5.000 metri pătrați, dintre care aproape 3.000 metri pătrați reprezintă spațiul de vânzare.
Magazinul, care își va deschide porțile pentru public joi, 23 septembrie, va funcționa în timpul săptămânii, de luni până sâmbătă, în intervalul 7:30 – 21:00 de luni, iar duminica – între 8:00 și 19:00.
Clienții vor avea parte în săptămâna inaugurării de un program special, inclusiv promoții și o varietate extinsă de produse nealimentare la preț redus, care se vor găsi în cortul din parcarea magazinului. Tot în parcarea magazinului, clienții se vor bucura de o școală mobilă de alimentație sănătoasă și proiecția unui film de animație.
Caravana Akademia Kinderland, școala pe roți care învață copiii cum să se hrănească sănătos, va staționa în perioada 23 – 24 septembrie, cu butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente. Accesul este gratuit și se face în intervalul orar 10:00 – 18:00, în grupuri de maximum 5 persoane, în baza programărilor prealabile la numărul de telefon 0726.929.153 și cu respectarea tuturor rigorilor de protecție obligatorii în această perioadă.
Pe 29 septembrie, de la ora 19:15, clienții sunt așteptați la proiecția filmului Singur Acasă 2 (The Secret Life of Pets 2), realizată cu sprijinul asociației Cinemobilul. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile și cu respectarea normelor de siguranță în vigoare.
Hipermarketul Kaufland din Blaj are o parcare generoasă, cu peste 230 de locuri, din care 7 sunt alocate persoanelor cu dizabilități, 8 pentru părinți, respectiv o stație de încărcare rapidă a mașinilor electrice. În plus, bicicliștii au la dispoziție un rastel care acomodează până la 18 biciclete.
Noul magazin din Blaj dispune de noul concept de spațiu verde implementat de companie în România. Acesta va genera un consum redus de apă prin folosirea unor specii de plante cu rezistență sporită la secetă. În timp, spațiile verzi se transformă în minigrădini urbane, cu un grad ridicat de sustenabilitate. Astfel, va avea o suprafață de peste 2.600 mp de spațiu verde la sol.
Clienții vor găsi în magazin 8 case de marcat, din care 2 destinate persoanelor cu dizabilități, un raion de legume și fructe, vitrină cu servire asistată – cu o lungime de peste 21 metri, pentru a acomoda o varietate mare de produse proaspete – brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. La punctul Grill, clienții pot savura o sortimentație bogată de mici, ceafă de porc, turinger, cabanoși, hot dog, pui rotisat, pulpe de pui, crispy fillet, nuggets și cartofi prăjiți.
În galeria comercială, consumatorii au la dispoziție un food court unde pot servi masa sau o cafea, un schimb valutar și o farmacie naturistă.
Pentru a încuraja comportamentele ecologice în rândul clienților din Blaj, hipermarket-ul Kaufland din oraș integrează și infrastructuri de reciclare, oferind:
Un automat de colectare tip self-service, instalat în parcare, pentru colectarea ambalajelor precum PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), în schimbul cărora clienții primesc cupoane de reducere.
Prima infrastructură de colectare și reciclare a produselor de îngrijire personală și a locuinței este instalată la intrarea în magazin. Clienții pot depune pentru reciclare ambalajele ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi drept răsplată cupoane cu 50% reducere pentru cumpărarea altora noi, la alegere din produse selecționate, conform campaniei lunare. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.
Container pentru colectarea măștilor de unică folosință pentru a fi eliminate din mediu și valorificate energetic, în cadrul unui proiect inițiat de organizația „Orașul Meu, Culorile Mele”, cu sprijinul Kaufland România. Vor putea fi colectate patru tipuri de măști: măștile de plastic de unică folosință, măștile FFP2, numite și N95, măștile FFP3 și măștile chirurgicale, dacă nu provin dintr-un mediu medical.
Magazinul oferă toate măsurile sporite de protecție și prevenție împotriva Covid-19 necesare în această perioadă. Astfel:
- Toate suprafețele de contact și obiectele des utilizate de clienți și angajați, toaletele și spațiile comune sunt dezinfectate frecvent;Magazinul este dotat cu stații cu dezinfectant de mâini gratuit;
- Casele de marcat sunt dotate cu geamuri de protecție din plexiglas;
- Pe podeaua din zonele de trafic sunt amplasate benzi care indică distanța de siguranță de minim 2 metri;
- Toți angajații au echipamente de protecție și cunosc măsurile de prevenție, având la dispoziție și o linie telefonică specială pentru informare corectă și completă;
- În magazin sunt difuzate și afișate mesaje de informare și reamintire a importanței respectării măsurilor de prevenție.