Kaufland România deschide al patrulea magazin din Brașov, investiție prin care creează 80 de locuri de muncă și susține astfel economia locală.
Noul magazin se află pe Str. Stadionului, nr. 15 și are o suprafață totală construită de aproape 6.000 m2, dintre care peste 3.300 m2 sunt destinați spațiului interior de vânzare.
Cu ocazia deschiderii, clienții sunt așteptați să beneficieze de reduceri la articole alimentare și nealimentare, conform ofertei săptămânale.
Hipermarketul va funcționa între orele 07:30–22:00 de luni până sâmbătă, respectiv 8:00 și 20:00 duminica.
Parcarea are o capacitate de circa 280 de locuri, dintre care 10 pentru persoane cu dizabilități și 6 pentru părinți. Totodată, clienții au la dispoziție și stații de încărcare pentru mașinile electrice și rastele pentru biciclete.
Pentru a asigura un flux rapid de clienți și timp redus la cumpărături, hipermarketul este dotat cu 10 case de marcat standard și alte 6 case express, de tip self check-out.
Magazinul dispune de un raion de pește proaspăt, vitrină cu servire asistată – cu o lungime de aproape 29 metri, raioane de fructe și legume, brutărie, produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. La punctul Grill din exterior, clienții pot găsi o varietate de mâncăruri gustoase, gata preparate.
Galeria comercială oferă clienților accesul la o varietate de magazine și servicii, printre care restaurantul de tip fast-food Spartan – care include și opțiunea de Drive Thru, cofetăria Splendid, magazinul de mezeluri și sandvișuri Sergiana, magazinul de accesorii GSM Contakt și farmacia Helpnet.
În linie cu angajamentul companiei față de protejarea mediului, brașovenii sunt încurajați să recicleze folosind sistemele de colectare selectivă din noul magazin:
- În parcarea magazinului, clienții vor găsi un automat de tip self-service, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Pot colecta aici trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).
- În zona de la intrare, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 35% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.