Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Kaufland demarează o campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice și oferă 25% reducere pentru electrocasnicele noi

kaufland reciclezi si salvezi

Începând de vineri, 14 octombrie, Kaufland România, cu sprijinul partenerului Reverse Logistic Group (RLG), dă startul unei campanii ample de încurajare a reciclării echipamentelor electrice și electronice (DEEE). Clienții primesc la schimb cupoane de 25% reducere la achiziționarea de noi electrocasnice mici.

Obiectivul Kaufland este de a fi cea mai accesibilă și comodă destinație pentru colectare, dar și de a arăta oamenilor că la Kaufland fiecare gest sustenabil vine cu o recompensă.

Astfel, în perioada 14 – 30 octombrie, clienții sunt așteptați să aducă vechile echipamente electrice, electronice sau electrocasnice la standul RLG din incinta magazinelor participante, după cum urmează:

14 – 16 octombrie – magazinele Kaufland București Tei și Kaufland Deva
21 – 23 octombrie – magazinele Kaufland București Rahova și Kaufland Pitești Războieni
28 – 30 octombrie – magazinele București Apărătorii Patriei și Kaufland Roman, Str. Artera Vest nr.2

Programul de colectare este cuprins între orele 15:00 – 19:00 vinerea, respectiv 10:00 – 18:00 sâmbăta și duminica.
Sunt acceptate echipamentele electrice uzate, indiferent de dimensiuni – pot fi atât electrocasnice mici (blender, uscător de păr), cât și mari (frigidere, mașini de spălat etc). Clienții vor primi un singur voucher de reducere, indiferent de numărul echipamentelor depuse.

Voucherul poate fi folosit până pe 15.11.2022, în același magazin unde s-au colectat echipamentele, pentru o singură tranzacție, indiferent de numărul de electrocasnice pe care clientul dorește să le achiziționeze pe acel bon. Reducerea de 25% nu se cumulează cu alte promoții din Kaufland Card și se va aplica la prețul de la raft (standard sau redus).

kaufland reciclezi si salvezi

„Viitorul planetei și al generațiilor următoare ține de felul în care ne raportăm la consumul de resurse, iar acest lucru este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Demarăm această nouă campanie, alături de partenerii noștri de la Reverse Logistic Group, cu speranța că, în câțiva ani, predarea echipamentelor uzate și colectarea selectivă a deșeurilor va deveni o practică obișnuită. Ne dorim să producem o schimbare de paradigmă și să creăm o cultură a reciclării în rândul clienților noștri”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

Deșeurile de echipamente electrice și electronice de larg consum reprezintă fluxul de deșeuri cu cea mai rapidă creștere din lume și mai puțin de 40% dintre ele sunt reciclate, la nivelul Uniunii Europene1. Acestea conțin o mulțime de materii prime valoroase, dar și un amestec de substanțe periculoase – precum plumb, crom, mercur și altele, care necesită un management specific pentru a evita daune majore asupra mediului și sănătății.

Aproximativ 85% dintr-un echipament electronic poate fi reciclat, cu beneficii uriașe atât pentru comunitate, cât și pentru natură.

1. https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20201208STO93325/deseurile-electronice-in-ue-date-si-cifre-infografic

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.