Kaufland anunță extinderea serviciului de livrare la domiciliu prin Glovo în 11 orașe noi și ajunge la o rețea de 25 de județe din țară, din dorința de a aduce cumpărăturile rapid și în siguranță direct la clienți acasă, în special în această perioadă. Odată cu extinderea, în aceste orașe devine disponibil și serviciul special de livrare la domiciliu pentru persoanele în vârstă sau cu dizabilități, unde costurile de livrare sunt preluate de Kaufland.
În unele orașe, serviciul de livrare la domiciliu pus la dispoziție de Kaufland și Glovo este singurul de acest fel, de care locuitorii pot beneficia în contextul actual.
Astfel, în toate cele 25 de orașe clienții vor putea comanda cu livrare la domiciliu fie prin aplicația digitală Glovo, dintr-un sortiment de peste 2.000 de produse, cu plata prin card bancar sau cash la livrare, în timp ce persoanele în vârstă sau cu dizabilități vor putea apela la linia telefonică dedicată și vor beneficia de posibilitatea achitării exclusiv în numerar a produselor, pentru a le fi cât mai ușor.
Cele 25 de orașe sunt: București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Oradea, Brăila, Galați, Pitești, precum și Râmnicu Vâlcea, Focșani, Bacău, Piatra Neamț, Buzău, Slatina, Deva, Alba-Iulia, Târgu-Mureș, Baia Mare și Satu Mare, nou introduse în rețea.
În cadrul serviciului pentru persoanele vârstnice sau cu dizabilități, care nu pot ieși din casă în perioada aceasta, Kaufland România va suporta pentru ei costurile de livrare.
Mai mult, pentru a-i sprijini în această perioadă și pentru că nu folosesc metode electronice de plată, în cazul acestor comezi, beneficiarii serviciului special vor putea plăti ramburs produsele, la livrare, folosind doar numerar. Comenzile pot fi plasate la o distanță de maximum 6 km față de magazinele Kaufland din apropierea locuinței, în limita a 25 de kg și a sumei de 250 de lei per comandă.
Împreună cu voluntarii Fundației Regale Margareta a României, echipele Kaufland și curierii Glovo lucrează intens pentru a onora toate livrările în aceeași zi.
Numărul de telefon la care pot apela atât beneficiarii, cât și însoțitorii acestora rămâne 0720.00.95.95 (tarif normal), apelabil în intervalele luni-sâmbătă: 08:30-20:00 și duminică: 08:30-19:00.