Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Kaftan Serif by Victor Bartis este Lucrarea Lunii Iulie în Top 3 ADC

Victor Bartis_Kaftan Serif

ADC România prezintă cele mai bune execuții de Digital, TV, Print, OOH și Experiential/BTL ale lunii iulie. Luna aceasta topul cuprinde 16 campanii câștigătoare și 14 agenții și studiouri de creație. Lucrarea Lunii Iulie este noul font creat de Victor Bartis, care poartă numele Kaftan Serif.

LUCRAREA LUNII

În top 3 ADC Iulie, Lucrarea Lunii Iulie & Locul 1 în categoria Digital sunt câștigate de graphic designerul Victor Bartis, care a creat un nou font, și anume Kaftan Serif. Acest font devine un instrument util, pe care creativii din diferite domenii îl pot folosi în lucrările lor. Site-ul prezintă și un mini guideline cu recomandări de folosire a fontului, împreună cu posibilitatea testării acestuia.

Răzvan Căpănescu, Creative Partner | Wings CLL & membru ADC*RO, declară: „De câte ori trebuie să scriu o argumentare pentru o idee creativă sau să justific un vot în vreo competiție, mă gândesc de două ori înainte. Pentru că încerc să evit a aduce în discuție simboluri sau idei absconse, la care autorul poate că nici nu s-a gândit.

Victor Bartis_Kaftan Serif
Dar în cazul fontului creat de Victor Bartis, câteva lucruri sunt evidente. Începând cu această greu de uitat senzație, cum că vezi un fel de mătase care se așterne în pagină.
Precum îi spune și numele, linia încorporează moștenirea caftanului boieresc și plutește ca o mantă. Doar că ancorată bine de serif.
V-am prevenit că ajungem la comentarii literare. Însă nici să mă limitez la un comentariu sărac în fața unei idei bogate parcă nu imi vine.
Reușeste să fie decorativ și în același timp simplu (în cel mai bun sens). Așa încât headline-urile par să fie predestinate să fie scrise doar cu fontul ăsta. Îmbogățește orice vizual. Graphic design așa cum ar trebui să fie – cu obsesie pentru detaliu.
Până și simplu fapt că am ajuns la aproape jumătate de pagină povestind despre această lucrare este o dovadă că merită din plin Locul 1. Probabil între cele mai ușoare decizii de notă maximă pe care le-am luat vreodată.”

DIGITAL

Locul 2 al categoriei îl ocupă campania Economisim bani, nu dragoste, de la Penny și Papaya. Spotul transpune povestea de dragoste dintre Romeo și Julieta, într-una despre iubire, respect și grijă față de ceilalți, unde personaje principale sunt tinerii Maria și Ion.

La egalitate de puncte, tot pe Locul 2 este și proiectul Viața pe orizontală, realizat de agenția ontheroof pentru Semințele Alka. Din dorința de a evidenția packagingul special creat pentru a exprima relaxarea – punga de semințe așezată pe orizontală – campania prezintă schimbări atipice unde rapperii, comedianții sau skaterii trăiesc viața pe orizontală. Echipa este formată din: Adrian Rusu, Paul Tănase (Art Directors) & Ioana Dinu (Copywriter).

Mențiune în categoria Digital are campania Isolation Whopper, semnată de Burger King și Publicis România. Campania prezintă un insight amuzant legat de faptul că în perioada de izolare linia dintre hainele de casă și hainele de lucru era foarte subțire. Astfel că spotul aduce recunoștință celor care livrau mâncare și erau așteptați în noul look de izolare. Echipa: Vlad Socianu (Art Director) şi Cosmin Anghel (Copywriter).

Tot Mențiune în categoria Digital are și campania socială Acum știi, realizată de Asociația Anais și JYSK, cu sprijinul agenției GMP PR. Proiectul are scopul de a informa asupra violenței domestice și a faptului că, în timpul izolării, victimele abuzurilor nu găseau ușor refugiu. Platforma acumstii.ro adună informații utile pentru victime sau familiile și prietenii acestora. Echipa: Octavian Gheorghe (Creative Director & Copywriter) & Alex Dascălu (Art Director).

Periș și Kubis Interactive au Mențiune în categoria Digital pentru spotul Campionatul Național de Grătărit în care Dan Badea pregătește cu atenție grătarul pentru echipa formată din membrii familiei care îl urmăresc cu ochi critici. Echipa creativă este formată din: Alexandra Horvath (Group Creative Director) & Alina Răduț (Senior Art Director).

Mențiune în categoria Digital are și proiectul ROM Global, creat de agenția MRM//McCann pentru brandul ROM. Proiectul propune o alternativă la călătorie, amintind de spiritul călător pe care fiecare român îl are, cu dovada faptului că în orice fotografie a vreunui obiectiv turistic popular se află cu siguranță și un român. Echipa creativă: Ionuț Raicu (Art Director) și Mădălina Pop (Copywriter).

TV

Locul 1 al categoriei este câștigat de campania și, și, și de la ING Card Complet, semnată de agenția Jazz Communication. Seria de spoturi vorbește despre triplul avantaj al cardului ING: curs valutar avantajos, plăți sigure cu telefonul și zero comisioane la bancomate, care împreună permit utilizatorilor să își facă timp pentru ei și pentru pasiunile lor. Echipa creativă este formată din: Vio Pintilie (Art Director) & Adina Basag (Senior Copywriter).

Mențiunile categoriei TV sunt:

  • Viața pe orizontală, campanie realizată de agenția ontheroof pentru Semințele Alka.
  • Cumpărături după regulile tale este un proiect semnat de Publicis România și Carrefour, care prezintă numeroasele posibilități de a face cumpărături. Fie că este vorba de cumparături online, rezervarea unor produse și ridicarea lor pentru un contact minim, există câte o variantă pentru fiecare cumpărător. Echipa creativă: Alin Badiu şi Sebastian Romano (Group Creative Directors).

  • Mențiune în categoria TV are și Primul care face diferența, noua campanie First Bank, realizată împreună cu agenția Cheil Centrade. Spotul vorbește despre faptul că mai important decât a crea ceva este strategia de a-l pune în evidență. De aceea de multe ori nu contează primul care a venit cu ideea, ci cel are a făcut-o să conteze. Echipa creativă: Ana Tănase (Art Director), Alexandru Iliescu (Copywriter), Roxana Niță (Group Creative Director), Mihai Gongu (Executive Creative Director).

OOH

Locul 1 în categori OOH este câștigat de muralul HOPE for Bucharest realizat de TypeThursday Bucharest și Street Delivery. Cu ocazia ediției de anul acesta Street Delivery, spațiul pietonal din fața Sălii Palatului a fost reamenajat, pentru a aduce bucureștenilor un plus de speranță mult așteptată mai ales în contextul actual. Echipa creativă este formată din: Bianca Dumitrașcu și Artemisa Pascu.

Mențiune în categoria OOH are și proiectul Public28, creat de Local Design Circle. Public28 este un spațiu expozițional public, ale cărui panouri prezintă proiecte ale studenților din departamente de design sau evenimente relevante pentru comunitatea de design. Seriile de afișe Public28 vor fi expuse lunar, iar sistemul de expunere este realizat de Fabricate.

PRINT

Visual Playground, Beans&Dots și Fabrik au creat o serie de cărți poștale care câștigă Locul 1 în categoria Print. Proiectul Eroii Invizibili devine un gest de recunoștință pentru toți cei care în perioada dificilă a izolării cauzate de pandemie au lucrat cot la cot pentru a asigura siguranța cetățenilor. Echipa creativă este formată din: Evelin Bundur, Anca Ungureanu și Alexandru Aron.

Mențiune în categoria Print au și Biz, împreună cu Cheil Centrade pentru coperta revistei, care poartă numele Învingătorii Erei Corona. Coperta vorbește despre o nouă „eră”, o nouă provocare apărută în istoria omenirii, pe care împreună să o soluționăm. Echipa creativă este formată din: Victor Trifan (Art Director), Marijus Pudar (3D Designer) & Mihai Gongu (Executive Creative Director).

Tot Mențiune în categoria Print are proiectul Ceramic, Flowers & Ice Cream market organizat de Cărturești Modul, care a avut loc în perioada 10-12 iulie. Execuția print a fost realizată de Artemisa Pascu.

EXPERIENTIAL/BTL

Locul 1 al categoriei Experiential/BTL revine echipelor 441 Design Studio, Dume de Mestecat și Aural Eye pentru activarea din cadrul Street Delivery a proiectului Înăuntru.

Videoproiecția a cuprins un recap al proiectului care a adunat pe timp de pandemie povești reale ale oamenilor și modul în care aceștia își petreceau timpul în izolare. Poveştile au fost ilustrate creând un imens bloc fictiv și o comunitate.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.