noua linie de asamblare de calculatoare
Grupul K Tech – Ultra PRO va inaugura în luna octombrie, în cadrul parcului logistic Key Logistic Center, noua linie de asamblare de calculatoare.
Noua linie de producţie permite realizarea a peste 11.250 de calculatoare pe lună, astfel la nivelul unui an putând fi asamblate peste 135.000 de sisteme.
Acestea sunt destinate atât reţelei proprii de magazine Ultra PRO Computers, cât şi canalelor de distribuţie directe şi indirecte.
„Decizia de realizare a unei noi linii de asamblare a venit pe fondul dezvoltării reţelei de magazine Ultra PRO Computers precum şi a creşterii volumului de sisteme preasamblate vândute prin intermediul canalelor de distribuţie. De asemenea, am luat în calcul şi creşterea cererii de sisteme preasamblate la nivelul pieţei pentru următorii ani, acest trend fiind deja existent la nivelul pieţelor externe.”, a declarat Cătălin Butolo, Director de Marketing al grupului K Tech – Ultra PRO.
Localizarea liniei de asamblare, în cadrul depozitului central al grupului K Tech – Ultra PRO care dispune de o suprafaţă de 2.500 de mp şi dotări moderne, s-a bazat în principal pe optimizarea circuitului aprovizionare – producţie – livrare.
„Investiţia pentru amenajarea locaţiei s-a ridicat la 250.000 de euro şi face parte din strategia de dezvoltare regională a grupului K Tech – Ultra PRO”, a mai declarat Cătălin Butolo, Director de Marketing al grupului K Tech – Ultra PRO.
Procesul de producţie respectă viitoarele standarde de certificare care vor fi introduse odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Personalul asigură controlul calităţii atât pe parcursul procesului de producţie, cât şi al produsului finit, pe baza normelor aflate în vigoare.
În aceste condiţii, fluxul de producţie este optimizat ceea ce conduce la scăderea timpului şi a resurselor alocate operaţiunilor de producţie.
„Într-o piaţă în care concurenţa este din ce în ce mai acerbă, este foarte important să menţinem circuitul aprovizionare – producţie – livrare în parametrii optimi”, a adăugat Cătălin Butolo, Director de Marketing al grupului K Tech – Ultra PRO.
{mosloadposition user10}