primele nouă luni ale anului 2007
K Tech Electronics a realizat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 62,5 milioane USD, în creştere cu 35% faţă de perioada similară a anului anterior.
Din punct de vedere al structurii cifrei de afaceri, în primele nouă luni ale acestui an, Divizia Retail, prin lanţul de magazine Ultra PRO Computers, a contribuit cu 47%, Divizia Distribuţie a deţinut o pondere de 45%, în timp ce Diviziile Online şi Corporate au realizat 8% din cifra de afaceri.
„Rezultatele bune obţinute în această perioadă se datorează în principal politicii de consolidare pe care K Tech Electronics a adoptat-o în acest an. Astfel, prin intermediul celor patru divizii am reuşit să atingem în trimestrul trei o cifră de afaceri de 20,6 milioane USD”, a declarat Cătălin Butolo, Director de Marketing al K Tech Electronics.
Implicarea, în trimestrul trei, în proiectul guvernamental Euro 200 a condus la o creştere importantă a cotei de piaţă, numai prin lanţul de magazine Ultra PRO Computers fiind vândute aproximativ 4.100 calculatoare, ceea ce reconfirmă poziţia de lider a companiei K Tech Electronics pe piaţa de IT din România.
Conform ultimului studiu destinat exclusiv pieţei de retail, brandul Ultra deţine, în primele nouă luni ale anului, o cotă de piaţă de 11% în topul vendorilor, branduri consacrate atât la nivelul pieţei IT româneşti, cât şi la nivelul pieţei IT internaţionale.
În această perioadă au fost alocate sume importante pentru dezvoltarea Diviziilor Online şi Distribuţie din cadrul companiei K Tech Electronics, valoarea totală a acestora fiind de peste 3,5 milioane USD.
„În acelaşi timp, am continuat amenajarea locaţiilor existente conform conceptului arhitectural standard, cu spaţii extinse de expunere pentru o mai bună interacţiune a clienţilor cu personalul de vânzări. De asemenea, deschiderile de noi locaţii Ultra PRO Computers s-au realizat în special în centrele comerciale”, a adăugat directorul de marketing.
La finele anului, Divizia Retail va dispune de 70 de magazine Ultra PRO Computers, din care 20 în Bucureşti. Investiţiile destinate acestei divizii au fost de 500.000 USD şi au vizat amenajarea noilor spaţii şi stocul de marfă.
{mosloadposition user10}