TVR este singura televiziune din Europa de Est care transmite din Coreea de Nord şi prima din România care merge în această ţară, în ultimii 22 de ani
O echipă a Ştirilor TVR, formată din reporterul Adelin Petrişor şi cameramanul Cătălin Popescu, se află în Coreea de Nord, de unde va transmite, pentru emisiunile informative ale TVR, corespondenţe de la principalele manifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Kim Ir Sen – fondatorul acestei ţări comuniste. Jurnaliştii TVR au plecat în Coreea de Nord în data de 10 aprilie şi vor sta acolo o săptămână, timp în care vor realiza mai multe ştiri şi reportaje.
Potrivit Ambasadei Coreei de Nord la Bucureşti, echipa TVR este singura echipă de televiziune din Europa de Est care participă la evenimentele ce marchează centenarul naşterii celui supranumit „Marele Conducător”.
Echipa TVR este prima echipă de televiziune din România care ajunge în Coreea de Nord, după Decembrie ’89.
„De vreo şase ani încerc să ajung în Coreea de Nord. Iată că merg acum, într-un moment foarte important”, a spus Adelin Petrişor. „Vom participa la toate ceremoniile grandioase organizate în această perioadă şi e posibil să filmăm chiar lansarea rachetei, care va fi undeva între 12 şi 16 aprilie”, a continuat Adelin.
Coreea de Nord a anunţat organizarea, timp de o săptămână, a mai multor ceremonii, printre care lansarea unei rachete. Aceasta a stârnit reacţii vehemente din partea unor ţări care consideră că poate fi o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune, urmată de un test nuclear.
Phenianul susţine însă că scopul este unul civil, fiind o rachetă purtătoare care va lansa pe orbita circumterestră un satelit de comunicaţii, folosit, mai întâi, pentru transmiterea a două cântece: imnul lui Kim Ir Sen, urmat de imnul lui Kim Jong Il.
Despre Kim Ir Sen si Despre Coreea de Nord
Kim Ir Sen (1912-1994) a condus Coreea de Nord de la fondare, în 1948, până la moartea sa, în 1994. A fost prim-ministru (1948–1972) și președinte, din 1972 până la moartea sa. De asemenea, a fost Secretarul General al Partidului Muncitorilor din Coreea.După dispariţia sa, Kim Jong-Il, fiul său, a preluat conducerea țării.
Coreea de Nord, oficial denumită Republica Populară Democrată Coreeană, este un stat în partea de nord a peninsulei Coreea situată în nord-estul Asiei. Ea este vecină cu China și Rusia la nord, iar în sud cu Coreea de Sud.