Filmul documentar Jurnalul familiei -escu, în regia lui Șerban Georgescu, a avut premiera mondială în această vară, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a fost întâmpinat cu căldură atât de public, cât și de critici. „Cel mai bun produs cultural realizat cu ocazia Centenarului”, „o apariție inedită, un Letopiseț al românului de rând” sau „un film care tratează cu ironie şi detaşare marile traume ale familiei –Escu” sunt câteva din primele impresii ale celor care au urmărit documentarul.
Jurnalul familiei -escu este o călătorie în spațiu și timp în care familia e puntea de legătură între toate momentele care i-au unit și dezbinat deopotrivă pe români, în ultimii 100 de ani. Povestea familiei -escu este narată de regizorul Șerban Georgescu, împreună cu Ioana Pârvulescu, Mihaela Miroiu, Sorin Ioniță, Stelian Tănase, Theodor Paleologu, Vintilă Mihăilescu, ajutați de arhivele personale a zeci de oameni.
După ce a făcut turul marilor festivaluri naționale de film în timpul verii (TIFF, Festivalul Filmului European, Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov, Arkadia Shortfest etc.), documentarul se regăsește și în selecția oficială a două dintre cele mai importante evenimente ale toamnei, unde va putea fi vizionat înainte de lansarea oficială din cinema, din 25 octombrie.
Astfel, iubitorii de film, istorie și umor, sunt așteptați la Astra Film Festival Sibiu pe 17 și 19 octombrie, la sala Astra Film Cinema, de la ora 16:00, respectiv 17:00. La proiecția din 19 octombrie vor fi prezenți și regizorul Șerban Georgescu și producătoarea Oana Muntean care vor răspunde întrebărilor publicului. „Pe lângă privilegiul de a fi selectat la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de film documentar din țară, proiecțiile de la Astra FF mă bucură la un nivel personal, la un nivel care ține de istoria intimă a familiei, în esență lait-motiv-ul Jurnalului familiei -escu: stră-bunica și bunica mea sunt născute lângă Sibiu, iar la completarea acestui documentar au contribuit și câțiva sibieni, prin fotografii din arhivele personale, la vederea cărora pe marele ecran sper să se bucure.”, a declarat Șerban Georgescu.
Imediat după, pe 20 octombrie, cinefilii sunt așteptați la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 20:00, unde Jurnalul familiei –escu va fi proiectat în prezența echipei în cadrul celei de-a 10-a ediții Les Films de Cannes à Bucarest, în cadrul secțiunii Avanpremierele Toamnei. Biletele pentru această proiecție s-au pus deja în vânzare online, pe Eventbook. „Știm că festivalul este unul din cele mai importante evenimente cinefile autohtone, este o bucurie sa te numeri printre nume atât de importante ale cinematografiei, ne doream mult să completăm prezența noastră în peisajul festivalurilor cu Les Films de Cannes à Bucarest, așadar așteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu publicul de aici. O bucurie în plus a fost includerea documentarului și în programul oficial al edițiilor locale – Les Films de Cannes à Botoșani (22 octombrie) și Les Films de Cannes à Suceava (2 noiembrie)”, a afirmat regizorul.
Şerban Georgescu are la activ mai bine de 20 de ani de experienţă în domeniul documentarelor şi advertisingului, lucrând pentru clienţi de prestigiu, cu unii dintre cei mai importanţi jucători din industrie. Ultimul său documentar, Varză, cartofi și alți demoni, a fost extrem de bine primit de public și critică, bucurându-se inclusiv de atenție internațională după premiera mondială de la prestigiosul festival de film documentar Dok Leipzig.
Jurnalul familiei -escu este produs de Kolectiv Film în co-producție cu Studioul Video Art și este distribuit de Kolectiv Film. Filmul a fost realizat cu participarea Societății Române de Televiziune și cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Susținut de: Ursus Breweries și BCR
Cu participarea: B.V. McCann Erickson
Sponsor: P.M. Innovation Laboratories
Văzut de: Radio Guerrilla
Parteneri media: Radio România Cultural, Observator Cultural, Cinemap, Zile și Nopți, Cinemagia, Agerpres, All About Romanian Cinema (AaRC), MovieCore, MovieNews, CineGhid.
Jurnalul familiei -escu / Teaser from Kolectiv Romania on Vimeo.