Alina Alexoi, unul dintre cei zece jurnalişti ai Televiziunii Române care vor comenta de la Londra Jocurile Olimpice pentru telespectatorii TVR, a fost gazda evenimentului organizat joi, 19 iulie, de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, cu prilejul prezentării delegaţiei oficiale a României la Olimpiadă.
Jurnalist cu o experienţă de 20 de ani în televiziune, Alina Alexoi nu a ascuns faptul că un eveniment de asemena anvergură i-a dat emoţii: „M-am simţit foarte onorată de propunerea de a fi alături de sportivii noştri în acest moment important, chiar dacă emoţiile pe care le-am avut în aceasă ipostază inedită pentru mine au concurat cu cele de la prima transmisiune în direct pe care am comentat-o pentru Televiziunea Română”, a mărturisit ea.
Cu prilejul acestei întâlniri fastuoase de pe esplanada din faţa sediului Comitetului Olimpic Sportiv, Octavian Morariu, preşedintele COSR, a ţinut să le transmită un mesaj celor 103 sportivi şi 58 de oficiali care vor reprezenta România la Londra: „Misiunea noastră este să păstrăm şi să consacrăm sportul românesc în elita mondială. Drumul sportivilor a fost presărat cu greutăţi, însă nu s-au plâns niciodată. Londra 2012 este încă un prilej de a dovedi cine suntem”, a declarat Octavian Morariu.
Astăzi, o parte a delegaţiei TVR a plecat spre Londra, unde va întâmpina sportivii români, şi de unde va transmite în exclusivitate telespectatorilor primele informaţii şi reacţii de la faţa locului. Jocurile Olimpice de la Londra vor putea fi urmărite din 26 iulie în direct pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, dar şi pe jo2012.tvr.ro, site-ul românesc oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra. Primele competiţii, de joi, 26 iulie, vor fi transmise în direct pe jo2012.tvr.ro şi pe TVR 2, urmând ca ceremonia oficială de deschidere, de vineri, de la ora 23.00, să fie transmisă simultan pe TVR 1, TVR HD şi jo2012.tvr.ro.
Jocurile Olimpice se văd la TVR
În mod tradiţional, Televiziunea Română oferă cele mai importante competiţii sportive pentru români. TVR a început difuzarea Jocurilor Olimpice în 1964, ediţie desfăşurată la Tokio.
Anul acesta, TVR transmite, pe posturile TVR 1, TVR 2 şi TVR 3, un număr record de ore – peste 360, cărora le se vor adăuga cele aproape 300 de ore de Jocuri Olimpice difuzate la calitate high definition, pe TVR HD (transmisiuni live, simultan cu celelalte canale sau înregistrări), precum şi rezumate, studiouri şi Buletine Olimpice. Toate competiţiile din cadrul JO 2012 la care iau parte sportivi români pot fi văzute doar la TVR. De asemenea, TVR a lansat site-ul românesc oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra, www.jo2012.tvr.ro, unde amatorii de sport pot urmări live competiţiile şi sunt conectaţi non-stop la atmosfera Olimpiadei. Imaginile de arhivă cu sportivii români participanţi la Jocurile Olimpice pot fi văzute online în exclusivitate pe platforma video a Televiziunii Române – www.tvrplus.ro.