Emisiunea Infomania (luni – vineri, 6.00 – 7.00), realizată de Camelia Chenciu și Andrei Paleu, este cea mai ascultată emisiune a unui radio privat, cu peste 300 de mii de ascultători la nivel național.
Emisiunea “Deșteptarea” (luni – vineri, 7.00-10.00), cu Vlad, George și Luca, este lider de audiență la nivel național cu cea mai mare cotă de piață între radiourile private, având aproape 1 milion de ascultători.
De la ora 10.00, Sorin Niculescu adună în “Europa Express” 650 de mii de ascultători din toată țara. Pogramul este lider absolut național în rândul stațiilor private din țara noastră.
“România în direct”, emisiunea realizată de Cătălin Striblea, este cel mai ascultat program la nivel național (luni-vineri, 13.15-14.00), cu o cotă de piață de 13%. 438 de mii de ascultători sunt pe aceeași frecvență la cea mai ascultată emisiune din rândul radiourilor private.
De la ora 14.00, Radu Constantinescu atrage pe “Drum cu prioritate” peste 800 de mii de ascultători. “Drum cu Prioritate” este cea mai ascultată emisiune radio în orașele țării, între orele 14.00 și 18.00.
De la ora 18.15 minute, “Piața Victoriei” se detașează ca lider național dintre stațiile private. Adună peste 270 de mii de ascultători, cu o cotă de piață care ajunge la 9,7 la sută.
“Clubul de seară” e cea mai ascultată emisiune la nivel național dintre stațiile private, cu perte 280 de mii de ascultători.
În weekend, lider absolut de audiență este programul matinal realizat de Mihai Dinu.
De la 8.00 la 10.00, peste 555 de mii de ascultători aleg “Weekend cu Prietenii”, pe frecvențele Europa FM.
Sâmbătă, emisiunea “Piața Obor” cu Iorgu Ianuși și Manuela Nicolescu adună peste 20 de mii de ascultători în plus, ajungând la aproape 370 de mii de ascultători de la 10.00 la 11.00.
Și „Misiunea Verde”, realizată de Mona Nicolici, atrage tot mai mulți ascultători, 350.000 de oameni aleg frecvențele Europa FM sâmbătă de sâmbătă, de la ora 11.00 la 12.00.
Noua emisiune „RadioCinema”, realizată de Iulia Verbancu, triplează cota de piață pe segmentul orar 12.00 – 13.00.
Duminică, între 10.00 și 11.00, “Lumea Europa FM” realizată de Iulia Verbancu este lider absolut de audiență la nivel național atât în ceea ce privește numărul de ascultători, cât și cota de piață.
Aceeași performanță o înregistrează și “Antrenorul Părinților”, cu Mirela Retegan și Gáspár György, iar de la ora 12.00 – “Europa Top Hit” cu Sorin Niculescu și Camelia Chenciu este cel mai ascultat program de radio privat la nivelul întregii țări.
Jurnalele de știri Europa FM de la orele 7.00, 13:00 și 18:00 înregistrează cel mai mare număr de ascultători la nivel național și sunt cele mai ascultate programe în rândul radiourilor private.
Jurnalul de prânz ajunge la o cotă de piață de 12,4 la sută. 400 de mii de ascultători sunt zi de zi pe aceeași frecvență de la ora 13.00.
Studiul de audiență radio a fost realizat de IMAS și Mercury Research în perioada 10 ianuarie – 30 aprilie 2022.