Află din cel mai nou număr al revistei Top Gear cum au făcut faţă provocării Paula, Adi şi Mihai
Chiar înainte de lansarea celui mai tare show de divertisment al deceniului, X Factor, la Antena 1, juraţii X Factor, Paula Seling, Adrian Sînă şi Mihai Morar au avut parte de o provocare pe cinste, marca Top Gear: trei probe pe circuit. Numărul de septembrie al revistei Top Gear este deja pe piaţă şi dezvăluie povestea plină de surprize dar şi clasamentul final al probelor realizate de juraţii X Factor.
Caravana X Factor a străbătut toată ţara în căutarea celor mai bune voci. Membrii juriului au poposit pe rând la Timisoara, Cluj, Constanţa, Iaşi şi Bucureşti, în căutarea acelor concurenti care au voce, prezenta scenica, carisma si originalitate. Peste 600 de români şi-au dat concursul în faţa juriului X Factor în tot acest timp.
Chiar când credeau că vor avea parte de câteva zile de relaxare, înainte de lansarea supershow-ului, Paula, Adi şi Mihai au primit o nouă provocare, marca Top Gear: trei probe de circuit. Cum momentele de plictiseală sunt foarte puţine în redacţia Top Gear, băieţilor le-a venit o idee: „Cum ar reacţiona un juriu dacă ar fi… jurizat?”şi astfel a venit provocarea pentru juriul X Factor.
Cu zâmbetul pe buze, băimărenii au acceptat imediat invitaţia. Firi foarte ambiţioase, cei trei juraţi au dat totul pentru a demonstra că sunt cei mai buni. La fel ca şi în show, Paula, Adi şi Mihai au uitat de prietenia care îi leagă şi au dat frâu liber rivalităţii.
Probele propuse de juriul Top Gear, deşi deloc uşoare, i-au încântat peste măsură pe cei trei băimăreni. Juraţii X Factor s-au simţit cu adevărat provocaţi de probele de viteză, abilitaţi şi impresie artistică de pe circuitul de la AMCKART. Foarte periculoasă, proba de viteză a adus-o în prim plan pe Paula, care a demarat în forţă pe acordurile piese Out of my way. Numărul de septembrie al revistei Top Gear este deja pe piaţă şi dezvăluie povestea plină de surprize din spatele celor trei probe, dar şi clasamentul final al probelor realizate de juraţii X Factor.