Două săptămâni şi două zile au mai rămas până când perioada de vot la competiţia de parodiat reclame Grand Spoof oferită de Ciuc Premium se va încheia. Pasionaţii de publicitate au avut 4 săptămâni la dispoziţie să îşi înscrie lucrările.
Autorul spoof-ului care va strânge cele mai multe voturi pe pagina competiţiei va fi premiat cu suma de 3.000 RON, iar cel care reuşeşte să strângă pentru spoof-ul său cel mai mare punctaj din partea juriului profesionist va fi recompensat cu suma de 4.000 RON.
Specialiştii în comunicare care formează juriul din acest an sunt: Laurenţiu Semeniuc (Senior Strategic Planner, 23 Communication Ideas); Patrick de Hillerin (Ziarist Caţavencii, membru al echipei Happyfish, câştigătoare la Grand Spoof 2009); Sergiu Floroaia (One-liner Comedian); Tudor Botezatu (realizator spoof "Budai Beer", locul 2 la Grand Spoof 2009); Gabriela Gălăţanu (Group Brand Manager, Heineken România) şi Horia Hotăran (Project Manager, Blue Idea). Cei 6 juraţi vor da note de la 1 la 10 fiecărei lucrări înscrise, iar în cazul egalităţii primele două poziţii vor fi ierarhizate de comun acord.
Laurenţiu a terminat Academia de Studii Economice din Bucureşti şi a lucrat în departamentul de strategie din cadrul Leo Burnett înainte de a ajunge la 23 Communication Ideas. Şi-a început cariera în 2002 după ce a fost selecţionat să participe la prima ediţie Leo Academy, un program lansat de Leo Burnett menit să identifice cei mai talentaţi reprezentanţi ai noilor generaţii din industria de publicitate.
Ziarist Caţavencii, membru al echipei Happyfish, câştigătoare a Grand Spoof 2009, Patrick de Hillerin a debutat în presa în 1990, la vârsta de 15 ani. În 1991 a devenit membru fondator al Academiei Caţavencu, scriind timp de 11 ani pentru Caţavencu şi, ulterior, pentru Academia Caţavencu. S-a retras din presă pentru o perioadă în care a fost copywriter pentru agenţii de publicitate precum Saatchi & Saatchi, McCann Erickson şi Graffiti BBDO. În 2003 a revenit în presă cu o rubrică în Săptămâna Financiară şi din 2010 scrie pentru Academia Caţavencu şi la Caţavencii după transformare.
Sergiu Floroaia este stand-up comedian şi mare fan al one-liner-elor (glume scurte). Scrie pentru web comic-ul Comics.CevaMarunt.ro, pentru Sector 7 ("Cărţi! Te fac neprost."), a scris pentru Playboy, iar acum scrie în FHM. În 2010 a făcut stand-up pe scena The Comedy Store din Londra, unde au urcat la un moment dat Eddie Izzard, Jimmy Carr, Jack Dee, Lee Evans şi Emo Phillips. În afară de spectacolele de club şi de comics a mai facut de-a lungul timpului şi diverse alte proiecte comerciale, însă toate legate de umor: momente de stand-up comedy la evenimente corporate pentru Hochland, BCR, Bergenbier sau TIR Magazin, dar şi proiecte cu Burn, Coca-Cola, UniCredit Tiriac Bank, Tic-Tac sau Ciuc Premium.
Tudor Botezatu – regizor de film şi jurnalist, a terminat Universitatea Ion Luca Caragiale din Bucureşti – Facultatea de Film – Secţia Regie de Film şi TV şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi – Facultatea de Litere – Secţia de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Este autor al celor două producţii parodice Budai Beer, a scurt-metrajului O petrecere fară punct şi a documentarului În căutarea lu’ Malone Muistu’. A scris şi regizat mai multe scurt-metraje, spoturi şi videoclipuri cu care a participat la diverse festivaluri de film din tară. De asemenea, este câstigatorul grantului StepDoc 2010 acordat de Fundaţia Ion Raţiu din Marea Britanie tinerilor realizatori de documentare.