Joi, 18 august în cadrul ADfel a avut loc proiecția Grand Spoof, ediția 2011, ocazie cu care a fost anunțat câștigătorul din acest an, conform votului juriului profesionist. Câștigătorul este Lucian Dobrovicescu, care, la îndemnul JOE, a îndrăznit să-și facă pauza publicitară așa cum avrut el. Spoof-ul care i-a adus premiul cel mare la Grand Spoof este Viclenium Bank, o parodie la reclamele băncilor pentru produsele de creditare.
Locurile 2 și 3, conform juriului, au fost ocupate de Riști să câștigi?, înscris de Andi Daizser, și, respectiv, Mad Man înscris de Corneliu Radu. Acestea trei, împreună cu o selecție a celor mai bune lucrări din acest an, inclusiv lucrările aflate în Top 10 vot online, au făcut parte din proiecția care a făcut deliciul publicului prezent aseară pe tarasa Fabrica, la ADfel.
Juriul care a acordat notele lucrărilor înscrise în acest a fost format din Șerban Alexandrescu – managing partner, Headvertising; Liviu David – creative director, Next Advertising; Claudiu Dobriță – creative director, DRAFT FCB; Ana Militaru – redactor-șef, IQads și Costin Radu – managing partner, The Geeks.
Cele mai bune 10 lucrări, conform juriului, au fost următoarele:
Grand Spoof | Locul 1 | Votul juriului
Viclenium Bank, înscris de Cristian Dobrovicescu
Locul 2 | Votul juriului și Locul 1 | Votul online
Riști să câștigi?, înscris de Andi Daiszler
Locul 3 | Votul juriului și Locul 5 | Votul online
Mad Man, înscris de Corneliu Radu
Locul 4 | Votul juriului și Locul 8 | Votul online
trafic DUBLU, înscris de Diana Gaftoneanu
Locul 5 | Votul juriului și Locul 7 | Votul online
PROMOTIA PECSI AGRIPINNA, înscris de Dragos Mihaila
Locul 6 | Votul juriului
Cangrena, înscris de noNseNs
Locul 7 | Votul juriului și Locul 2 | Votul online
Suc, înscris de Luno Studio
Locul 8 | Votul juriului
Viata prin Carpatz, înscris de Andrei
Locul 9 | Votul juriului
Interfone, înscris de Constantin Postolache
Locul 10 | Votul juriului
Bacoplus 2, înscris de Auras, Anne, Corina si Anca)