Saptamana trecuta la Sala Palatului
Saptamana trecuta, pe 24 si 26 octombrie o voce calda, divina, plina de pasiune si dedicatie pentru muzica, un suflet daruit in totalitate publicului a invaluit Sala Palatului. Cele doua concerte sold-out sustinute de romanticul Julio Iglesias au transmformat sala de spectacol intr-un spatiu restrans. Prin magia glasului cu care a fost binecuvantat, Julio Iglesias a uimit peste 8 mii de romani veniti din toate colturile tarii, dorinici sa il revada, sa ii reasculte melodiile celebre in doua reprezentatii catalogate ca fiind cele mai bune concerte ale sale din Romania.
Putin trecut peste orele 19:00, cel mai indragit artist latino al tuturor timpurilor si-a facut aparitia pe scena Salii Palatului in ritmul antrenant al melodiei ”Amor, Amor, Amor” continuand apoi, cu melodii ce au taiat rasuflarea celor prezenti. In acompaniamentul orchestrei si sustinut de trei voci feminine remarcabile, Julio Iglesias a dat savoare recitalului sau cu piese precum ” Nathalie”, ”Oh mammy blue”, ”La gotta fria”, “Manuela”, “La carretera”, “Abrazame”, “Corazon partio”, cantece de legenda rasplatite de public cu ropote de aplauze.
Din cadrul show-ului nu au lipsit cover-uri preluate din repertoriul lui George Michael si Elvis Presley, precum – “Careless Whisper”, “Always on my mind” sau “I can’t help falling in love with you” , iar in semn de omagiu pentru unul dintre artistii sai dragi, regretatul tenor Luciano Pavarotti, a interpretat piesa ”Caruso”. Un moment emotionant in care Julio Iglesias a amintit de un bilet pe care Luciano Pavarotti i-l lasase cu doi ani inainte de a se stinge din viata, un bilet in care era scris un mesaj simplu: ”Julio, ne vedem in Rai”.
Printre melodiile celor doua seri exceptionale, Julio Iglesias a presarat mesaje de dragoste si de respect fata de publicul din Romania, a depanat amintiri de la primele sale concerte sustinute in tara noastra, si a infierbantat atmosfera uimitoare cu scene de dans pasional sustinute de o pereche de dansatori cu o senzualitate debordanta (Herman si Soledad) ce au dat viata tango-urilor sale “A media luz”, “La cumparsita” şi “Crazy”.
Intr-o atmosfera mirifica, spectatorii au trait sentimente puternice de bucurie, emotie, nostalgie si dorinta puternica de a opri timpul in loc. La final, Julio Iglesias, artistul care a intrat in Cartea Recordurilor pentru cel mai bine vandut artist latino al tuturor timpurilor (300 milioane de exemplare) a fost ovationat minute in sir de public si a fost asteptat de zeci de fani pentru a le oferi un autograf. Starul a parasit capitala duminica, 28 octombrie si isi va continua turneul mondial cu reprezentatii in Israel, Azerbaijan, Jakarta, Hong Kong si Tokyo.
Intreaga echipa organizatorica – International Best Project transmite pe aceasta cale multumiri tuturor partenerilor implicati in sustinerea si promovarea celor doua concerte Julio Iglesias de la Bucuresti:
Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti, WizzAir, Premier Palace Hotel&Spa
Europa FM, Romania TV, Music Channel, HIT Music, Zile si Nopti, Romania Libera, Ring, Stop To Shop, Libertatea, Acasa.ro, ROL.ro, iconcert.ro 220.ro, Infomusic.ro, Bucharestherald.com, ziare.com, Calendarevenimente.ro, VIP, Academia Catavencu, ecomunicate.ro, Flashplaces.com, 4arte.ro, Phoenix Media, Indoor Media.