Judith State, dansatoare profesionistă și coregraf emergent, cunoscută publicului pentru rolul din „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, este protagonista clipului pentru piesa „Underground”, semnată de Dreamology, cel mai nou proiect muzical din România.
Povestea „Dreamology” începe în 2015 când Codrin Lazăr (chitarist, câștigător în 2017 al Premiului Gopo pentru „Cea mai bună muzică originală”) s-a întâlnit cu Edy Taras (bas) și au scris mai multe piese împreună. Imediat a fost contactat Ede, solist și textier, care a rezonat cu proiectul, iar apoi s-au alăturat John Ciurea (tobe), Ieronim Pogorilovschi (clape) și Sultan Nasser (electronics). Împreună au înregistrat single-ul „Underground”, piesă lansată oficial odată cu clipul regizat de Marius Olteanu.
Despre colaborarea pentru clipul „Underground”, Judith State declară: „Am ascultat piesa băieților de la „Dreamology” și mi-a plăcut din prima secundă. Nu știam cine sunt, nici nu m-am gândit că sunt români și m-am bucurat când mi s-a spus că sunt o trupă proaspăt înființată și că ar vrea să facem clip pentru “Underground”. A fost unul dintre momentele acelea când totul se leagă: echipa care funcționează foarte bine (regizorul Marius Olteanu, directorul de imagine Luchian Ciobanu, actorul Idris Clate și cu mine), un spațiu mișto, o melodie care te inspiră. Am ascultat-o de multe ori înainte să filmăm, eram cu ea pe „repeat” și fiecare vers îmi oferea câteva variante de imagini. E extrem de important pentru mine “să văd lucruri” în timp ce ascult, asta se întâmplă atunci când muzica mă încarcă și cu piesa asta așa a fost, din plin. Ne-a plăcut de fapt tuturor, de asta ne-am și adunat la filmare și din joaca noastră de 4-5 ore a ieșit acest clip care mie îmi place mult și mă emoționează de fiecare dată când îl văd.”
Partenerul lui Judith din clipul „Underground” este Idris Clate. Actorul este cunoscut publicului pentru rolurile din spectacolele „West Side Story” (regia Răzvan Mazilu), „Simuliert” (regia Sergiu Martiș), „Vizita Bătrânei Doamne” și „Furtuna” (regia Alexander Morfov), „Regele Lear” (regia David Doiashvili).
Ede, solistul trupei „Dreamology”, s-a născut pe 8 noiembrie în Târgu Mureș. A avut o relație specială cu muzica încă de la vârsta de patru ani fiind inițiat în această călătorie de tatăl său (actor, muzician și păpușar). A studiat pianul încă din copilărie, iar la 13 ani și-a adunat prima lui trupă, în clasicul garaj, în care a activat cântând la chitară și voce. În 2007 a ajuns în București unde a cântat cu o mulțime de artiști și și-a consolidat experiența de cântat în trupă. Ulterior, i-a cunoscut pe băieții de la StartRec Studios care l-au ajutat să pună bazele primului album solo “From Dust to Dirt”.
Judith State, nominalizată în 2017 la Premiile Gopo, la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar”, poate fi văzută în prezent în spectacolul „Clean Me”–GoPlastic Company (Germania), „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” – Teatrul Odeon și spectacolul de musical „My Fair Lady”. Artista va face parte din următorul spectacol al coregrafului Cosmin Manolescu, „Dans#wanderer”.
„Dreamology” este un proiect StartRec Studios și susținut de ROLLERCOASTER PR.