si ii invata formele de energie eco
VHCI aduce în România jucăriile educative Fischertechnik. Seturile de construcții produse în Germania sunt disponible prin partenerii online și pe site-ul de portofoliu FunGadgets.ro. Jucăriile Fischertechnik stimulează creativitatea celor mici, respectând standarde ridicate de calitate și siguranță.
Dezvoltarea inteligenței copiilor și cultivarea unor aptitudini tehnice sunt două dintre principalele sarcini ce-i revin unui părinte. Jucăriile inteligente pun la încercare imaginația copiilor și le permite acestora să creeze scenarii complexe, specifice vârstei lor. Activitățile constructive și procesul de educare decurg mai ușor atunci când se fac prin joc. Copiii acceptă mai ușor o provocare dificilă fără să o perceapă drept o activitate impusă.
Tehnologiile eco pe înțelesul copiilor
Setul Eco Energy de la Fischertechnik îi ajută pe copii să înțeleagă care sunt formele de energie regenerabilă. Viitorii ingineri le pot cunoaște prin joacă. Producția, depozitarea și utilizarea de energie electrică din surse naturale cum ar fi apa, vântul și soarele, sunt ilustrate grafic folosind diferite modele și numeroase experimente.
Dezvoltarea aptitudinilor prin joacă
Gama de jucării Fischertechnik cuprinde o mulțime de modele, de la cele mai simple la cele mai complexe. Spre exemplu, unul din jocuri presupune construcția unui excavator format din 1500 de piese individuale. Micuții ‘ingineri’ vor înțelege mai ușor lecțiile de fizică de la școală, fiecare joc fiind gândit să ofere copilului un plus de cunoștințe.
Jucării din materiale de calitate, la standarde europene
Cele mai multe jucării de pe piața românească provin din Asia. Unele dintre acestea prezintă părți ascuțite, finisări incomplete sau chiar părți detașabile periculoase. Substanțele chimice periculoase folosite la fabricarea lor constituie unul alt motiv de îngrijorare, organismele europene luând atitudine în nenumărate cazuri.
Calitatea este o condiție de bază pentru jucăriile pentru copii. Pentru a asigura inofensivitatea produselor marca Fischertechnik, seturile de construcții sunt supuse unor teste de calitate de către LGA Qualitest GmbH.
Parte a grupului german Fischer, Fischertechnik pune un accent deosebit pe calitatea produselor pe care le fabrică. Compania produce jucăriile în Germania folosind materiale sigure, supuse la o mulțime de teste. Toate piesele ce compun aceste jucării satisfac cerințele legale, cum ar fi standardul pentru jucării EN71 Part 3. Se folosesc doar piese din material plastic de înaltă calitate: ABS (acril-butadien-stiren), PA6 (poliamidă), POM (Polyoxymethylen) sau TPE (elastomeri termoplastici), care nu prezintă un pericol pentru copii.
“Am dorit să ne consolidăm portofoliul pe segmentul jucăriilor educative, iar brandul Fischertechnik corespunde exigențelor noastre. Îndeplinește toate normele europene în ceea ce privește siguranța jucăriilor, dar are și acel efect ‘woow’ care noi îl căutăm la orice produs pe care il oferim. Ne-a făcut să regretam că nu mai suntem copii pentru a ne juca cu ele. Ne dorim să ajutăm la dezvoltarea spiritul ingineresc în rândul noilor generații, iar învățarea prin joacă ni se pare abordarea perfectă în acest scop”, a declarat Valentin Haicu, director general VHCI.