Joi seară, Pro TV a pregătit mixul perfect de programe, care a poziționat postul de televiziune în topul preferințelor românilor! Divertismentul de calitate, știrile obiective și foarte bine documentate, umorul autentic românesc și sportul național preferat – fotbalul – au fost ingredientele perfecte pentru o seară de leadership categoric Pro TV!
Ce spun românii – lider de audiență pe toate categoriile de public!
Ce spun românii a ținut telespectatorii în fața televizoarelor, cu două familii simpatice, care au dat răspunsuri amuzante și au reușit să îl surprindă pe Cabral. Ediția de joi seară a fost lider de audiență pe toate segmentele de public.
Pe targetul comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Pro TV a obținut, pe intervalul emisiunii Ce spun românii, 7.0 puncte de rating și 27.3% share, spre deosebire de postul TV care a ocupat locul al doilea, cu 4.3 puncte de rating și 16.6% share.
Știrile Pro TV, întotdeauna prima alegere a românilor!
Pe 23 februarie, Știrile Pro TV prezentate de Andreea Esca au reprezentat, din nou, prima alegere a telespectatorilor, care au reconfirmat faptul că Acestea sunt știrile! Principalele subiecte ale zilei, prezentate pe larg, cu informații bine documentate și prezentate obiectiv au ținut românii la curent cu evenimentele din țară și din străinătate și au ocupat primul loc pe toate targeturile.
Pe segmentul publicului comercial, Știrile Pro TV au înregistrat 13.3 puncte de rating și 40.2% share, spre deosebire de ocupantul locului al doilea, care a obținut rezultate de aproximativ 3 ori mai mici, cu 4.6 puncte de rating și 13.7% share. În cel mai urmărit minut al Știrilor Pro TV, de la ora 19:38, aproximativ 2.6 milioane de români urmăreau Pro TV, la nivel național.
Cele mai noi informații din sport, urmărite la Pro TV!
Știrile Pro TV din Sport au adus ieri seară informații la cald despre meciul serii, Genk – Astra, dar și cele mai importante noutăți ale zilei, iar pasionații de sporturi au ales Pro TV din nou, poziționându-l lider de audiență pe toate categoriile de public!
Pro TV a obținut, pe intervalul Știrilor Pro TV din Sport, 12.9 puncte de rating și 33.5% share, spre deosebire de televiziunea de pe locul doi, care a înregistrat 4.6 puncte de rating și 12.1% share, rezultate de aproximativ trei ori mai mici decât liderul televiziunilor din România.
Las Fierbinți, liderul comediei românești!
Încălzirea pentru meciul serii au făcut-o fierbințenii, în stilul clasic! Celentano i-a explicat băiatului lui Firicel despre importanța femeii în lume și că noi, bărbații, suntem musafiri, Vasile și-a continuat lupta de convingere cu soția deputatului care i-a promis un loc în Senat, iar Bobiță și Giani au fost nevoiți să se prefacă…îndrăgostiți!
Episodul Las Fierbinți de joi seară a fost lider de audiență pe toate categoriile de public, iar pe targetul comercial a înregistrat 14.5 puncte de rating și 35.0% share, spre deosebire de televiziunea care a ocupat locul al doilea, cu 5.7 puncte de rating și 13.8% share.
Românii au urmărit LIVE la Pro TV eliminarea Astrei din Europa League!
În minutul de aur, de la 22:13, aproape 2 milioane de români erau cu ochii pe evoluția echipei Astra pe teren, încrezători la șansa ca aceasta să ajungă în optimile Europa League! După mai multe ocazii ratate în cele două reprize, Astra nu a reușit să marcheze niciun gol în poarta celor de la Genk, iar meciul s-a încheiat cu scorul 1-0 pentru Genk, gol marcat de Ponzuelo în minutul 67.
Meciul Genk – Astra, transmis LIVE de Pro TV, a fost lider de audiență pe toate categoriile de public, iar la nivelul publicului comercial, a obținut 9.4 puncte de rating și 28.3% share, comparativ cu postul TV de pe locul al doilea, care a înregistrat 5.0 puncte de rating și 15.0% share.
Joi seară, românii au fost cu ochii pe programele oferite de Pro TV, liderul televiziunilor din România.