Recunoaște că are suflet de copil, iubește ciocolata și drumețiile și este posesorul unei impresionante colecții Lego. Crede cu tărie în puterea literaturii de a rezolva problemele lumii și este convins că viețile tinerilor sunt îmbogățite prin lectură. Cărțile îi pot ajuta pe cei mai mici să caute răspunsuri la marile întrebări, iar uneori pot face aceasta distrându-se și râzând cu gura până la urechi. Deși pare descrierea unui personaj, ne referim la o persoană cât se poate de reală – John David Anderson, îndrăgit autor american de cărți pentru copii și autorul celui mai bun roman pentru copii al anului 2016 – Ultima zi a domnișoarei Bixby, publicat în colecția Literati de la Pandora M, parte a Grupului editorial TREI. Ocupând primul loc în topul School Library Journal, recomandată de editorii New York Times și considerată cea mai bună carte pentru copii a anului 2016 de Publisher’s Weekly, Ultima zi a domnișoarei Bixby propune micilor cititori o formulă narativă irezistibilă.
Gordon Korman, unul dintre cei mai apreciați autori de cărți pentru copii din lume, spune despre ea: „Jos pălăria, John David Anderson, pentru modul în care ai spus această poveste – cu un incredibil umor și, of, Doamne! cu atât de mult suflet!”.
Ce ne învață, de fapt, un profesor? În afara cunoștințelor transmise mai are și un alt rol? Personajele lui Anderson știu exact care sunt răspunsurile la aceste întrebări. Potrivit lor, profesorii se împart în mai multe categorii: profesorii Zombi, cei care bolborosesc monoton și vin în fața elevilor „blindați” cu fișe de lucru, „menite să alunge și ultima fărâmă de bucurie din procesul de învățare”. Dependenții de cofeină pot fi recunoscuți după cănile termoizolante pe care le poartă după ei. Stăpânii temnițelor sunt cei care îți dau voie „să stai nemișcat și să îți ții gura”, iar Spielbergii, cei care arată tot timpul filme și diapozitive, dar nu-s nici pe departe atât de grozavi ca Steven Spielberg. Mai sunt Începătorii, profesorii noi în sistem, care se recunosc după ochii strălucitori și faptul că „vor să facă totul și mai mult decât atât”. În ultimă categorie sunt profesorii numiți de eroii lui Anderson Cei Buni. „Sunt cei care transformă tortura cunoscută sub numele de școală în ceva suportabil. (…) Sunt profesorii cărora vrei să le zici bună ziua și anul următor. Cei pe care nu vrei să-i dezamăgești. Cum este domnișoara B.”.
Domnișoara Bixby este genul de profesor care reușește să facă fiecare copil să se simtă special, prin atenția pe care i-o acordă. Iar pentru fiecare dintre cei trei micuți eroi creați de Anderson ea înseamnă foarte mult. Topher primește de la domnișoara Bixby atenția de care are nevoie, pentru că părinții lui, care muncesc de dimineața până seara, nu au răgazul necesar pentru așa ceva. Steve se simte inferior surorii sale, care este capabilă să atingă standardele impuse de un tată exigent, pe când el nu. Însă domnișoara Bixby știe cum să-i insufle încredere în sine. Deși este doar un copil, pe umerii lui Brand apasă responsabilitățile unui adult. Tatăl său paraplegic este prea deprimat pentru a se ocupa de treburile casei. Când credea că niciun adult nu-l va sprijini, Brand descoperă că domnișoara Bixby este lângă el.
Personajele create de Anderson sunt foarte credibile. Steve, Brand și Topher fac toate năzbâtiile unor copii de vârsta lor, până ce profesoara lor favorită îi anunță că nu va mai veni la ore dintr-un motiv foarte întemeiat: a fost diagnosticată cu cancer pancreatic. În această situație, băieții își asumă o misiune cât se poate de dificilă, în urma căreia prietenia lor se va consolida și vor descoperi în ei înșiși un curaj pe care nu știau că îl au. Băieții fac eforturi pentru a-i cumpăra domnișoarei Bixby un cheesecake scump, o sticlă cu vin și o porție mare de cartofi prăjiți, pentru a celebra prietenia lor printr-un picnic, în parcul de lângă spital. Misiunea lor trece prin fel de fel de încercări, care îi vor aduce cititorului lacrimile în ochi, de emoție sau amuzament.
Ultima zi a domnișoarei Bixby nu este o carte tristă, ci una în care umorul se echilibrează perfect cu emoția. „Domnișoara Bixby are și pasiune și compasiune, în egală măsură”, crede Anderson despre personajul său. „Însă ea rămâne în memoria cititorilor prin faptul că spune adevărul, indiferent cât de greu de dus este acesta. Te pune în fața unei realități dure, însă după aceea te va ajuta să o depășești, vorbindu-ți despre ea și până la urmă te va îmbrățișa cu dragoste”.
Domnișoara Bixby este mai mult un simbol al unui tip ideal de profesor, dar pe care, cu siguranță, l-a întâlnit fiecare cititor. De altfel, cartea este dedicată tuturor domnișoarelor Bixby din lumea aceasta. John David Anderson recunoaște că el însuși a avut câțiva astfel de dascăli, pe care i-a admirat sau i-a iubit: „Îmi amintesc de profesori care aveau o adevărată pasiune pentru materia lor. Spre exemplu, un profesor de științe care ne vorbea despre atomii de carbon cu o fervoare religioasă, un profesor de literatură care aproape plângea când ne povestea despre cărțile sale favorite. Cred că energia și entuziasmul sunt contagioase… deși i-am plăcut mult și pe profesorii care doar ne ofereau bomboane!” a mărturisit scriitorul.
LITERATI este cea mai nouă colecție a editurii Pandora M și se adresează cititorilor între 8 și 13 ani pasionați de lectură, curioși, aventuroși, inteligenți. LITERATI le aduce povești fabuloase, eroi și eroine de neuitat, aventuri care au ca protagoniști preadolescenți, dar și volume de cultură generală și dezvoltare personală.