Generațiile noi de angajați au crescut cu Internet, jocuri şi social media, şi se aşteaptă să poată folosi aceleaşi instrumente şi la locul de muncă, în special în procesul de training. În acest context, metodele tradiționale de învățare și follow-up au din ce în ce mai puțin succes. Astfel, companiile sunt nevoite să se orienteze către metode inovatoare, adaptate profilului psihologic al noilor generații. Un astfel de instrument folosit cu succes pentru creșterea gradului de implicate a angajaților este gamificarea (învățarea prin joc).
Mai exact, gamificarea înseamnă preluarea unor elemente din jocuri și integrarea lor în procesele organizaționale de training și follow-up.
„Cel mai important lucru este ca informația să rămână cu participantul suficient timp cât să devină parte din ritualurile zilnice. Aici intervine mecanismul prin care abilitățile nou dobândite sunt «translatate» în practici zilnice. Unul dintre aceste mecanisme poate fi jocul”, explică Petru Păcuraru, fondator și trainer HPDI, companie care a lansat, de curând, aplicația “Backstage” de follow-up cu ajutorul jocului.
“Am lansat această metodă de învățare prin micro-learning pentru a ne adapta noilor generații și tehnologiei. De asemenea, prin misiunile specific aplicatiei vom prelungi curba de învățare, iar mizele existente vor crea implicare la nivelul participanților la fel ca orice joc”, adaugă Păcuraru.
Gamificarea sau cum învățăm cu ajutorul jocului
De mici învăţăm jucându-ne, iar creierul nostru asimilează mult mai bine atunci când este implicat în activităţi care îi produc amuzament, interes şi competitivitate. Gamificarea (învățarea cu ajutorul jocului), în forma sa cea mai simplă, face apel către dorința fiecărui om pentru realizare și recunoaștere. Gamificarea inspiră participarea angajaților și servește drept o opțiune extrem de atrăgătoare în formarea și dezvoltarea angajaților.
Învățarea prin joc reflectă un alt trend în creștere în privința trainingului – rolul sporit pe care îl au cursanții în controlul propriei experiențe de învățare. Organizațiile care oferă cursuri de training au devenit mai receptive în ceea ce privește utilizarea de noi tehnologii pentru a furniza training personalizat, bazat pe nevoile clientului. Astfel, accentul se pune mai mult pe procesul de învățare în sine și pe rezultate.
„Mare parte din actul de învățare se reduce la apetența cursantului pentru proces. Ca să fac o comparație, mâncarea pare mai mai bună atunci când ne este foarte foame. De multe ori, actul educațional se rezumă la cât de «foame» de cunoaștere are participantul. Jocul este menit să îi crească apetența participantului pentru lucruri, aptitudini și cunoștințe noi, într-un mediu informal și prietenos. Iar fiecare pas pe care îl face în direcția potrivită îi este răsplătit”, mai spune reprezentantul HPDI.
Aplicația Backstage
Scopul aplicației „Backstage by HPD” este de a suplimenta activitatea de follow-up dedicată programelor de training. Mai exact, de-a lungul a 30 de zile, participanții la training vor primi 15 misiuni care să întărească activitatea de învățare. Există un set de misiuni standard, dar, având în vedere că trainingurile au conținut personalizat, aceste misiuni vor putea fi stabilite de comun acord cu persoana de decizie din cadrul fiecărei companii. Aplicația este administrată de către trainerul cu care participanții au fost în training.
Există 2 zone în cadrul aplicației:
• Challenges – provocări, task-uri stabilite de către trainer în raport cu subiectul trainingului;
Exemple de misiuni: “Dă un feedback pozitiv către 3 colegi; “Liderii sunt născuți sau creați?”; “Care este cel mai bun lider pe care l-ai cunoscut?”;
• Coaching – componența de comunicare.
La finalul celor 30 de zile, trainerul HPDI transmite un raport către compania care a solicitat aceste servicii de follow-up. Acesta va include: nivelul de asimilare a cunoștințelor din training, răspunsurile oferite de către participanți și câștigătorii.