Trofeul PCA recunoaște contribuția câștigătoarei în industria de film, modă, televiziune și muzică
E! anunță că Jennifer Lopez va primi premiul “The People’s Icon” la ediția din 2020 a premiilor E! People’s Choice Awards.
Câștigătoare a unui trofeu PCA și nominalizată de șase ori, Jennifer Lopez este recunoscută pentru evoluțiile ei emblematice atât pe scenă cât și pe ecran, inclusiv pentru concertul de la Super Bowl 2020, dar și pentru rolul principal din filmul apreciat de critici, Hustlers. Ediția din 2020 a galei E! People’s Choice Awards este transmisă live din Barker Hangar în Santa Monica, CA, în noaptea de duminică spre luni, 15 noiembrie, de la 4:00 a.m.
Actriță, cântăreață, producător de film și televiziune, creator de modă, autor în topul New York Times, femeie de afaceri și filantrop, Jennifer Lopez a dovedit că le poate face pe toate! Primul album lansat în 1999 a vândut peste 75 de milioane de exemplare la nivel mondial, iar filmul Hustlers, a fost nominalizat la Golden Globe, Critics’ Choice, SAG Awards, Independent Spirit Award și NAACP Image Award. Concertul de la Super Bowl a adunat peste 102 milioane de vizualizări. A fost imaginea brandurilor Versace, Coach, Guess și DSW. În aprilie 2018 Jennifer Lopez a fost inclusă pe lista TIME’s 100 Most Influential People.
La ediția de anul acesta, pentru a doua oară în istoria acestor premii, E! People’s Choice Awards a deschis o categorie dedicată României: Romanian Social Media Star of 2020, unde ALINA CEUȘAN, ANDRA GOGAN, BIANCA ADAM, CRISTI MUNTEANU, CRISTINA ICH, EMIL RENGLE, MIMI ȘI VLAD MUNTEANU sunt nominalizați. Votarea a început în data de 1 octombrie și se încheie pe 23 octombrie și are loc pe pca.eonline.com/ro sau Twitter.
Gala E! People’s Choice Awards este difuzată duminică spre luni, 15 noiembrie, începând cu Live From The Red Carpet de la 02:00 a.m. și continuând cu ceremonia de la 4 a.m. Ambele programe sunt reluate luni, pe 16 noiembrie de la ora 18:00.