Cel mai izolat loc al Clujului găzduiește marți o scenă Jazz in the Park. Muzica ajunge la groapa de gunoi a orașului unde locuiesc peste 1.500 de oameni. Concerte de jazz manouche, gypsy jazz și reprezentații de percuție vor avea loc la Pata Rât la ediția a cincea Jazz in the Park care începe peste 5 zile, în săptămâna 26 iunie-2 iulie 2017.
Ce formații cântă la Pata Rât
Scena din cel mai inedit loc al festivalului va găzdui reprezentații ale celebrului percuționist Dario Rossi, care produce muzică din obiecte reciclate: tigăi, oale, țevi, farfurii și ale cărui înregistrări sunt virale pe internet, după ce au fost vizualizate de milioane de utilizatori din toată lumea. În plus, la Pata Rât vor concerta Taraf de Caliu, grup care aduce împreună legende ale muzicii lăutărești. Muzicienii din Clejani vin la Jazz in the Park la Pata după ce au concertat aproape în toate continentele lumii, în metropole precum Tokyo, Singapore, Paris, New York, Los Angeles, Istanbul sau Londra. Printre fanii lor declarați se numără Yehudi Menuhin, Kronos Quartet (cu care au cântat și înregistrat), actorul Johnny Depp (alături de care au apărut în filmul “The Man Who Cried”) sau Yohji Yamamoto, renumitul designer de modă. În anul 2002, muzicienii au primit premiul BBC World Music pentru cel mai bun grup din Europa şi Orientul Mijlociu.
Tot la Pata Rât vom asculta o trupă surpriză care va fi dezvăluită în curând și pe Hot Club de Cluj, formația de jazz manouche care a câștigat Concursul Internațional Jazz in the Park 2015. Scena de la Pata Rât va fi activă în a doua zi de festival, 27 iunie, de la ora 16:00 și până la ora 21:00 și va fi amplasată în apropierea Unității Mobile de la Pata Rât. Accesul va fi liber atât pentru oamenii care locuiesc acolo, cât și pentru cei care vin să descopere locul și să afle ce e de fapt Pata Rât, nu din povești, ci cu proprii ochi. Cei care doresc pot cumpăra un bilet neobligatoriu pentru susținerea de proiecte sociale și culturale în zonă.
„E ciudat cât de frumos e Clujul, iar la 15 minute de el există o comunitate care trăiește o viață total diferită. Și această comunitate e parte din Cluj și vrem să le arătăm celor care nu o cunosc că ea există. Sperăm să atragem și curioși, dar și oameni dornici să se implice. În plus, vrem să le producem o mare bucurie oamenilor care locuiesc acolo”, spune Alin Vaida, fondatorul festivalului Jazz in the Park.
Jivipen la Jazz in the Park
În cadrul Jazz in the Park, în weekendul festivalui în parc va exista o zonă dedicată culturii roma: JIVIPEN („viață”, în limba romani). Acesta va fi un spațiu de întâlnire și interacțiune pentru comunitate – roma, români, maghiari și nu numai – cu muzică, activități și jocuri.
Jivipen este un proiect realizat de Centrul Cultural Clujean în colaborare cu asociațiile roma din Cluj-Napoca. Proiectul urmează să fie derulat în perioda 2018-2021 și abordează rasismul cotidian și structural, responsabilizează comunitățile roma și creează locuri de întâlnire între minoritatea roma și restul populației.
Biletul neobligatoriu, din centru, la Pata Rât
Decizia de a amplasa o scenă la Pata Rât și de a avea o zonă dedicată comunității roma în Parcul Central vine după ce organizatorii festivalului au decis ca Fondul Jazz in the Park să finanțeaze în 2017 proiecte în această comunitate. Astfel, din banii strânși anul acesta din bilete neobligatorii la festival, o parte merge spre inițiative care își propun să crească nivelul de educație prin derularea unor proiecte educaționale, sociale și culturale în Pata Rât, iar cealaltă parte va susține alte inițiative benefice orașului. Oricine dorește poate contribui la Fondul Jazz in the Park prin cumpărarea a cel puțin un bilet obligatoriu în valoare de 10 sau 50 lei. Bilete neobligatorii sunt disponibile pe rețelele biletmaster și kompostor.
5 zile până la festival
Festivalul Jazz in the Park începe luni, 26 iunie, cu concertul de deschidere, Barcelona Gipsy Balkan Orchestra de la Opera Maghiară. În același loc vor concerta Dhafer Youseef și Susana Baca.
Jazz in the Park are loc în intervalul 26 iunie-2 iulie la Cluj și cuprinde o secțiune pe bilete și abonamente pentru concertele de la Opera Maghiară, concerte cu intrarea liberă, dar cu bilete neobligatorii necesare pentru suținerea Fondului Jazz in the Park, în Parcul Central, pe malul Someșului și la Pata Rât.
Vintage Trouble, Jojo Mayer, Viva Vox, Tatran, Hidden Orchestra, Mammal Hands, Skalpel, Coma acoustic, Sebastian Spanache Trio, JazzyBIT sunt câteva dintre trupele care vor concerta în cele 7 zile de festival. În total vor avea loc peste 100 de concerte ale unor trupe care vin din 15 țări și de pe trei continente.
Jazz in the Park Festival este un eveniment realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național și Ministerul Culturii și Identității Naționale, recomandat ca o experiență Staropramen de partenerul de tradiție al festivalului, powered by BCR, susținut de Mega Image și realizat printr-un parteneriat cu Daisler Print House din Cluj. Jazz in the Park recomandă cu încredere Almdudler pentru cea mai sănătoasă băutură răcoritoare. Proiectul este, de asemenea, susținut de Alexandrion Group, E.ON Business Services, Bosch, Farmec, Betfair și Autoworld, partenerul de mobilitate care se ocupă de transferul a peste 200 de muzicieni care vor fi la Cluj în săptămâna festivalului.
Informații complete despre festival, program, parteneri, bilete și artiști găsiți pe www.jazzinthepark.ro.