Joshua Redman Trio vine pentru prima dată pe o scenă din România, într-un show surpriză atât pentru devoratorii de jazz, cât și pentru cei care îl gustă doar din când în când, ca pe un desert exotic.
„Jazz-ul este așezat prea des pe un piedestal intelectual, iar multă lume îl percepe ca pe un stil interzis profanilor. Când de fapt, lucrurile stau pe dos. Jazz-ul înseamnă pur și simplu emoție și fun.” spune saxofonistul american, care reafirmă același lucru în show-urile sale alături de mari artiști precum Stevie Wonder, Chick Corea, The Dave Matthews Band, Branford Marsalis, Marcus Miller, Herbie Hancock, Quincy Jones, B.B. King, Brad Mehldau, Rolling Stones sau The Bad Plus.
Joshua Redman se află în clubul select al câștigătorilor premiului Thelonious Monk, și are două nominalizări la Grammy. Născut în Statele Unite în 1969, cu un tată muzician (legendarul saxofonist Dewey Redman) și o mamă bibliotecară și dansatoare, crește înconjurat de discuri cu blues, jazz, rock, dar și cu muzică clasică, indiană, indoneziană sau africană.
Deși este considerat unul dintre cei mai tehnici performeri de jazz, declară întotdeauna cu modestie că mai are enorm de exersat, și e departe de a fi mulțumit de ceea ce cântă, însă nu se poate opri.
Are o carieră cu atât mai impresionantă cu cât, deși cântă de mic, a ales să se dedice full-time muzicii doar după ce a terminat colegiul, la Harvard. De atunci a înregistrat 15 albume și a concertat pe marile scene ale festivalurilor de jazz din toată lumea.
La Jazz Night Out Joshua Redman cântă în formula de trio, cu Joe Sanders la contrabas și Gregory Hutchinson la tobe.
Creată de Twin Arts ca o platformă de concerte şi experienţe muzicale interactive, Jazz Night Out prezintă pe scenele din România cei mai importanţi artişti de jazz ai lumii.
Program
Concertul Joshua Redman Trio are loc pe 24 martie, ora 20’00 la Sala Radio din București. Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.
Bilete
Biletele pentru acest eveniment costă 105, 135, 165 de lei în funcție de categorie, și pot fi cumpărate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro.
Detalii pe www.twinarts.ro şi paginile de Facebook Twin Arts şi Jazz Night Out.