La „Destine ca-n filme” – marţi, 28 octombrie, de la ora 21.00, la TVR 2
Aşa cum ne-a obişnuit – şi în această săptămână, la „Destine ca-n filme”, Iuliana Marciuc a pregătit trei noi cazuri ale unor oameni extraordinari. Fie că ei au ales să renunţe la avantajele unei vieţi comode pentru a-i ajuta pe alţii, fie că ei au reuşit să depăşească cele mai neaşteptate greutăţi ale vieţii,
Prima eroină, Cristiana Ionescu, este de profesie avocat. Cu toate că această meserie este una bănoasă, Cristiana a ales să renunţe la ea pentru a se ocupa de cei mai puţin norocoşi în viaţă. Şi-a dat seama că singurul “proces" pe care vrea să îl câştige este cel de a le oferi o şansă celor mici afectaţi de sărăcia familiilor lor. Astfel, Cristiana Ionescu şi-a transformat casa într-un centru de educaţie, unde zeci de copii proveniţi din familii sărace sunt îngrijiti zilnic. Cristiana este un om cu suflet mare, care a făcut din ajutorarea semenilor săi, o meserie de zi cu zi.
Tot în acestă ediţie, Iuliana Marciuc ne prezintă un exemplu de om care, în ciuda greutăţilor, se încăpăţânează să păstreze o tradiţie de mult uitată de alţii şicare mai trăieşte prin eforturile sale, făcute cu nostalgie şi pasiune. Este vorba de Alexandru Ilinca, ultimul opincar din Oltenia. În modestul său atelier din Râmnicu Vâlcea, el se încăpăţânează să-şi ducă meşteşugul mai departe, un meşteşug făcut cu credinţă şi respect dar, mai ales cu iubire faţă de tradiţiile moştenite.
Cea de-a treia eroină a acestei ediţii este Oana Opincariu, singura româncă medaliată cu aur la patinaj viteză. La doar 17 ani, Oana a fost la un pas de a sfârşi cursa vieţii într-un mod cumplit. Un antrenament cu bicicleta s-a terminat la spital, iar Oana a fost în comă timp de trei săptămâni. Spiritul ei de învingător a ajutat-o să treacă peste orele chinuitoare de tratamente. Acum este un om normal, însă patinajul va rămâne pentru ea doar un hobby.
Emisiunea poate fi urmărită şi la TVR HD miercuri, 29 octombrie, de la ora 20.00, precum şi online pe TVR+.