În emisiunea „Destine ca-n fime” de marţi, 10 decembrie, de la ora 20.00, pe TVR 2 şi online pe TVR+
Mihaela Lulea este o fată cu un handicap pe care alţii l-ar considera fatal. Ea a rămas fără un picior la vârsta de 12 ani, după ce a fost muşcată de un urs, la grădina zoologică. Cu toate acestea, handicapul nu a împiedicat-o să facă sport, reuşind să devină un nume important în paracanoele mondial. Mihaela Lulea este acum campioană europeană şi medaliată cu bronz la ultimul campionat mondial.
Nicoleta Tărtăreanu este un suflet pur, care a rătăcit la un moment dat la marginea societăţii. La casa de copii unde a stat până la 14 ani, a fost supusă unui regim dur din partea ,,şmecherilor” mai mari. A stat pe străzi patru luni, unde a văzut tot felul de grozăvii (droguri, prostituţie), dar nu s-a lăsat influenţată de ele şi a încercat să se autoeduce. La vârsta de 21 de ani, viaţa i-a scos-o în cale pe doamna Negoiţă. Nicoleta nu i-a povestit despre necazurile ei, pentru că nu a vrut să se victimizeze, însă doamna Negoiţă i-a aflat povestea de la prietena acesteia. A fost atât de impresionată, încât s-a hotărât s-o ia în grijă, în propria casă. Din acel moment, viaţa Nicoletei s-a schimbat.