Marţi, 1 aprilie, de la ora 20.10, aflaţi poveştile a doi oameni care şi-au depăşit limitele: Eugen Malihen şi Jennifer Bricker
Pe 10 septembrie 1989, Eugen Malihen se îmbarca pe nava Mogoşoaia, împreună cu mama, tatăl şi doi fraţi ai săi. Mergeau către Satul Grindu, în vizită la bunici. Părinţii i-au dat un bidon “ca să ţină şi el ceva în mână”. Puţin mai târziu, acest bidon a devenit şansa de care s-a agăţat pentru a trăi. În acea dinineaţă fatidică, la ora 8.20, nava a intrat în coliziune cu un convoi de barje bulgăresc, iar în trei minute s-a scufundat, lăsând în urmă 215 morţi. Eugen a fost singurul supravieţuitor din familia sa, iar despre toată tragedia, Petre Rău a scris o carte. Acum, Iuliana Marciuc stă de vorbă cu cei doi despre întreaga poveste.
Cel de-al doilea „destin ca-n poveste” este de pe tărâm american dar are rădăcini româneşti. Este vorba de Jennifer Bricker – o tânără care, deşi s-a născut fără picioare, lucrează acum ca acrobat şi face sporturi extreme. A fost abandonată imediat după naştere dar a fost adoptată de către o familie care a încurajat-o pe Jennifer să treacă peste handicapul ei grav şi să practice voleiul, baschetul şi gimnastica. S-a îndrăgostit de acest ultim sport urmărind Olimpiada de la Atlanta, în 1996, când echipa SUA (antrenată de românii Bela şi Marta Karoly) cucerea aurul olimpic pentru prima dată în istorie. Mezina echipei era o altă româncă, Dominique Moceanu, ai cărei părinţi, Dumitru şi Camelia, emigraseră din România în anii ’80. Urmărind-o pe Dominique la televizor, în casa familiei Bricker aveau loc adevărate cutremure. Jennifer lua hotărârea fermă de a practica şi ea gimnastica, iar părinţii ei adoptivi o descopereau pe sora de sânge a fiicei lor adoptate. Când Jennifer a împlinit 16 ani, ei i-au dezvăluit lui Jennifer că este sora mai mică a idolului ei. Soţii Moceanu aleseseră să renunţe definitiv la Jennifer abandonând-o la naştere, însă viaţa a făcut ca, după ani buni, cele două surori să se regăsească.
Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.
Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android.