Finaliştii X Factor va concerta la Pufstock
Veşti bune pentru ieşeni! De Dragobete, la Pufstock, cea mai mare bătaie cu perne din România, vor concerta doi finalişti X Factor şi nu unul, aşa cum trebuia să se întâmple iniţial. Amânarea evenimentului pentru ziua de 24 februarie le aduce ieşenilor un bonus. Iulian Vasile li se alătură lui Răzvan, Dani şi Cristian Parmac.
Vremea a vrut ca în acest an să iubim româneşte. Antena 1 a amânat Pufstock pentru ziua de Dragobete. Astfel, pe 24 februarie, în Iulius Mall, moldovenii sunt aşteptaţi să se înarmeze cu multă dragoste şi o pernă şi să vină la cea mai mare bătaie cu perne văzută vreodată.
Instigatorii vor fi simpaticii matinali Răzvan şi Dani, iar invitaţi speciali Cristian Parmac şi Iulian Vasile. Aceştia le vor cânta celor veniţi de la ora 15.00 în Iulius Mall şi vor celebra iubirea alături de ei.
De la evenimentul din acest an nu vor lipsi nici premiile. Astfel, cei care vor veni în Iaşi, Cluj şi Constanţa oraşele în care se desfăşoară Pufstock, vor putea câştiga excursii în doi la munte, cine romantice, vouchere de cumpărături, abonamente duble la un renumit centru de sport şi întreţinere din România, dar şi altele.
Cei care însă nu vor fi în Cluj, Iași sau Contanţa, pot să ţină dragostea în puf pe Facebook, pe pagina evenimentului: //www.facebook.com/pufstock sau pe site-ul dedicat: www.pufstock.a1.ro. De asemenea, aceştia vor putea urmări cum decurge evenimentul în intervenţiile live de la Observatoarele zilei de vineri şi din emisiunea Acces Direct.