Vestea morţii lui Whitney Houston l-a întristat foarte tare pe finalistul X Factor, Iulian Vasile. Invitat la Neatza cu Răvna şi Dani, Iulian a interpretat live o piesă a muzei sale, artista care i-a marcat existenţa, iar emoţiile l-au copleşit întru totul. În această seară, la Răi da’ buni, Iulian îi va aduce un ultim omagiu artistei.
În această dimineaţă, Iulian Vasile a venit la Neatza cu Răzvan şi Dani pentru a-i închina un omagiu artistei care i-a schimbat viaţa şi i-a purtat paşii către muzică. Cu vocea tremurândă, Iulian le-a mărturisit matinalilor cât de tare l-a marcat moartea artistei. În timpul pauzei publicitare, finalistul X Factor nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile şi a izbucnit în hohote de plâns.
„Whitney Houston pentru mine este muza absolută. Tot ce fac pe scenă am învăţat de la ea. I-am studiat totul, expresia spâncenelor, a mâinilor, a corpului în timp ce era pe scenă şi cu siguranţă am avut multe de învăţat. Sunt mândru că pot să îi interpretez piesele şi că pot să îi aduc un tribut acestei mari dive a lumii.”
Şi în galele X Factor Iulian Vasile a impresionat publicul şi mai ales juriul megashow-ului cu interpretarea excepţională a piesei «I have nothing», din repertoriul îndrăgitei artiste Whitney Houston.
În această seară, Iulian Vasile este invitat de Mihai Morar la Antena 2, la Răi da’ buni, unde îi va aduce un ultim omagiu idolului său, Whitney Houston. „ Cu toate că visul meu s-a spulberat, mi-aş fi dorit să fi putut bea o cafea cu mama Whitney Houston şi să-i spun «Sunt nebun după tine. Te ador, te iubesc!»” a mai spus Iulian Vasile.