Scriitorul şi poetul român este unul dintre câştigătorii de anul acesta ai Premiului Hubert Burda pentru tinerii poeţi din Europa de Est, alături de poeţii Lidija Dimkovska din Macedonia şi Ostap Slyvynksyj din Ucraina.
Juriul a fost alcătuit din Michael Krüger (poet, directorul editurii Carl Hanser – una dintre cele mai prestigioase edituri din Germania), Alfred Kolleritsch (poet austriac, redactor-şef al revistei literare Manuskripte din Graz), Peter Handke (scriitor) şi Peter Hamm (critic literar, poet).
Decernarea premiului, în valoare de 5000 de euro, va avea loc pe 27 iunie în Germania, la Offenburg.
Premiului Hubert Burda pentru tinerii poeţi din Europa de Est are ca scop să identifice, să susţină şi să promoveze tinerii poeţi din Europa de Est. Premiul a fost înfiinţat în anul 1999 şi este acordat anual unui număr de doi sau trei autori. Câştigătorii de până acum sunt poeţi din Georgia, Ucraina, România, Rusia, Polania, Serbia, Bulgaria, Slovenia şi Republica Cehă. Constantin Virgil Bănescu este singurul poet român care a primit acest premiu până acum (în 2003).
{mosloadposition user10}